Sătui să aștepte ajutorul statului, fermierii caută soluții disperate pentru provizii de apă. Unii și-au făcut lac artificial

De câțiva ani, și în această regiune e deficit de apă. Iar producțiile au scăzut la jumătate.

Unii dintre agricultori sapă bazine și canale, pentru a reține apa de ploaie sau zăpada, tot mai puțină, în lunile de iarnă. Doar așa mai pot iriga.

Lipsa unor perdele forestiere se vede și în cazul fenomenelor extreme. La inundațiile din județul Galați, oficialii de la Apele Române au anunțat că 60% din cantitatea de apă care a lovit zona Slobozia-Conachi sau Vameș nu a provenit de pe cursuri de apă, ci din acumulările de pe versanți.

În vestul țării, acolo unde mai ploua în alți ani, unii dintre agricultori, sătui să aștepte intervenția autorităților, au început să își planteze singuri perdele forestiere.

La Giulvăz, în Timiș, un tânăr fermier a lotizat tarlalele și le-a delimitat cu rânduri de salcâm energetic. De asemenea, a anulat unele suprafețe agricole aflate în proprietatea sa, pe care a plantat chiar păduri întregi, de 40 de hectare.

Se numește silvo-agricultură și funcționează în multe părți secetoase ale lumii, cum ar fi India, Egipt, Sudan ori alte țări africane.

Barierele forestiere de pe marginea tarlalelor împiedică vântul puternic să evapore apa din sol, care astfel poate reține un minim nesesar pentru culturi.

Același fermier a început să amenajeze pe banii lui și canalele ANIF-ului, care îi pot furniza apă pentru irigații, din râul Timiș. A tot așteptat ca instituția să le decolmateze, dar cum asta nu s-a întâmplat, plătește de la el pentru degajarea cursurilor artificiale, care îi traversează unele terenuri. Tot pe aceste canale își face și rezerve de apă.

Cosmin Micu e fermier in județul Arad, unde caută soluții disperate pentru provizii de apă. A început să își amenajeze lacuri artificiale între tarlale. A terminat unul și lucrează la al doilea. Iar aici, utilajele lui lucrează de zor pentru a schimba relieful, încât să obțină niște pante care să direcționeze gravitațional apa de ploaie, atunci când vin precipitații, către bazinele uriașe săpate.

Vorbește de un efort financiar enorm – pentru o singură baltă s-a împrumutat un million de euro.

Cosmin Micu, fermier: ”Chestiunea asta fac alții fac ungurii, fac sârbii, se fac în o grămadă de țări în toată America, în Australia. Și în alte țări, chiar și în țări europene, am discutat cu cineva care este specializat pe săpături o firmă din Ungaria, care mi-au spus că de 38 de ani face acumulări de apă, deci obiectului de activitate este săpat, mută pământ. și domnule, am făcut sute de acumulări de apă în Ungaria și și-acum în continuare săpăm și facem. Adică se întâmplă lucrurile astea în alte țări se întâmplă, din păcate, noi nu putem să luăm bun ce au făcut alții să aplicăm la noi. Practic nu inventăm roata, chiar noi inventăm și tot dăm bani.”

Trebuie spus că pe cât de necesară o astfel de investiție este si una foarte costisitoare, pentru că vorbim de tarife de la 2 până la 4 EUR, pentru că fiecare metru cub de excavat și este o suprafață uriașă. Însă odată finalizat, acest bazin poate ajuta pentru irigații o zonă uriașă în jur de 200 de hectare.

Cosmin Micu și alți fermieri arădeni cer companiei naționale de drumuri să impună, prin contract, firmelor care amenajează autostrăzi și centuri ocolitoare, să sape bazine uriașe pentru fermieri, dacă tot au nevoie de pământ pentru proiectele de infrastructură. Adică ar trebui să conlucreze, pe termen lung, 2 ministere – agricultură și transporturi.

Va trebui să învățăm să profităm de apa care vine și trece

Cosmin Micu, fermier: ”Se face drumul expres Arad, Oradea, domnule, fă în zona drumului expres Arad Oradea. Bălți de acumulare ia argila, domnule de acolo, creează acumulări de apă și de la fermieri sau discută cu fermierii. Domnule, uite, vrem să facem drumul expres Arad Oradea, care sunteți fermieri dispuși să dați pământ pentru a excava. Pentru a lua argila sau roșii fermierii, cum să nu fie? Vă dați seama ce om nu și-ar dori să aibă o acumulare de apă, și te ajută și pentru microclimatul mai bagi un milion de euro într-o astfel de amenajare. Normal că tu oricum ei ei pământ de împrumut din alte părți, dar trebuie gândite lucrurile și armonizate să fie benefice din 2 direcții. Când mai bagă nici fermierul bani de ajutor la dispoziție niște teren exact și oricum, adică bagă statul bani, pentru că statul oricum cheltuie bani cu construcția de autostrăzi și atunci poți să rezolvi 2 probleme.”

Nicolae Mărăcine, profesor universitar, specialist în îmbunătățiri funciare: ”…Ne uităm pe harta României, avem una dintre cele mai dense rețele hidrografice din Europa. Ea există, dar foarte multe râuri au devenit din râuri cu regim de curgere permanent în regim de curgere temporar și atunci cu viituri foarte mari și creează și pagube. Plus că și marile râuri cu debite importante și-au redus debitul, având în vedere anii continue de secetă, ceea ce ar impune crearea de foarte multe acumulări de apă să ne creăm rezerve, astfel încât în perioada de vară să putem alimenta tot sistemul național de irigații.”

Inundațiile din judetul Galati au arătat furia apelor dar mai ales ce cantități s-au putut aduna, într-un termen foarte scurt.

Sunt specialiști care susțin că în viitorul apropiat va trebui să învățăm să profităm de această apă, care vine și trece, în lipsa unor amenajări în care să o menținem mai mult timp.

În comuna Vameș zeci de locuințe au fost inundate, iar drumul către localitatea vecină, Tudor Vladimirescu, a fost blocat aproape o săptămână, din cauza unui lac uriaș, format în extravilan, care a ucis peste o mie de oi și a acoperit 4 stâne.

”Rareș Năstase: La momentul ăsta, considerați că statul român ar trebui să-și facă niște rezerve de apă?

Nicolae Mărăcine, profesor universitar: Categoric, Ungaria din Dunăre a stocat un miliard de metri cubi de apă. Apă care în mod normal tranzitat și teritoriul României. Pentru că nu s-au mai continuat lucrările la barajul ă porțile de FIER III am mai pierdut o acumulare cu rezerve importante de apă care puteau să mențină un debit relativ constant pentru toate sistemele de irigații. Noi avem”.

Culmea, la Vameș și la Piscu, oamenii loviți de inundații vorbesc de o secetă cruntă, în restul anului.

Avem o moștenire de canale de care ne-am bătut joc

”Rareș Năstase: Și ce ar trebui să facem noi acum repede, domnule mărăcine repede, adică pe termen totuși relativ scurt?

Nicolae Mărăcine, profesor universitar: Să facem în primul rând o strategie pe termen mediu și lung pentru management integrat al bazinelor hidrografice, în care să prindem totalitatea lucrărilor de combatere a eroziunii solului de acumulări din pădurii. Și așa mai departe și să avem un control foarte mare al debitelor prelevate și mai mult decât atât, să nu risipim nici măcar o picătură de ploaie. Asta este foarte important și putem acumula face pentru irigațiile în orașe. Eu am prezentat și un meci atunci când plouă sau nu plouă doar pe două-trei zile. Păi nu am zile cu ploi? Deci, foarte multe țări și-au făcut bazine subterane. Din polietilenă de corugată”.

Noi avem o moștenire de canale și stații de care ne-am bătut joc.

Cosmin Micu, de la Arad, ne arată o soluție ignorată de autorități, în zona unde lucrează el pământuri. O stație a ANIF-ului care ar putea pompa apă pe un canal lung de aproape 70 de kilometri, care ar putea aduce apă pentru irigații, pentru peste 100.000 de hectare.

Cosmin Micu, fermier: ”Dacă ne uităm la zonă, aceasta mai avem diferență de nivel, cred că de plus 20 m unde se termină canalul de irigații față de partea de Jos a Văii și parcă spuse de Dumnezeu cu mâna aici, toate cădere liberă, cădere liberă, adică să faci un sistem de irigații care funcționează natural aproape sută la sută. Pompez din Mureș cu o singură treaptă de pompare, vine apa la capătul canalului, dai drumul vine pe Valea aceasta și merge până în Dunăre, deci nu trebuie să faci mai nimic decât să refaci canalul de irigații, Fântânele ȘAGU”.

Nicolae Mărăcine a fost director ANIF și afirmă că a lucrat la proiectul national prin care s-ar fi putut lua foarte mulți bani, prin PNRR, pentru sistemul de irigații.

Planul a fost prezentat la Comisia Europeană, care a cerut modificarea, în sensul că suma pretinsă era mult prea mare și s-a preferat alocarea de bugete pe alte direcții.

Rareș Năstase: Aveam perspectiva să luăm un PNR. 6,5 miliarde de euro. Undeva s-a împotmolit?

Nicolae Mărăcine, fost director ANIF: ”Nu vreau să spun, nu vreau să dau nume, știm și unde s-a împotmolit. E păcat, 6,5 miliarde de euro, rezolvăm nu numai problema irigațiilor în România. Rezolvăm și problema de combatere a eroziunii și problema de infrastructură de bază a ANIF- ului și problema de infrastructură preluată de organizațiile utilizatorilor de apă și o parte din desecare. Important e că în PR nu mai apar decât n-au mai rămas decât 375 de milioane pentru desecări.”

Există locuri în țară, unde statul a alocat fonduri și s-au modernizat vechile stații. La Bacău, între Sascut și Orbeni se află un lac al rîului Siret, de unde, printr-un sistem de pompe modernizat, se duce apă, în subteran, pe zeci de kilometri, pentru irigații.

”Alții fac recolte și în Fâșia Gaza”

Nicu Șerban e unul din marii fermieri din zonă – lucrează peste 10 mii de hectare în 2 județe. Iar la Orbeni are 2200 irigate, în preajma stației ANIF, care a primit pompe noi. Dar rețeaua are capacitate pentru 2800 de hectare, doar că pe restul de 600, ceilalți fermieri nu și-au cumpărat sisteme de irigații, ci au preferat să riște culturi calamitate, susține Nicu Șerban.

Apa vine din lacul Berești, cu baraj eferent, și e gratuită. De aici ar porni problema, declară fermierul, care povestește că vecinii săi cu suprafețe neirigate preferă să aștepte ajutorul de la stat de 200 de euro, la hectarul calamitat și să spere la vremuri mai bune, decât să investească în sisteme de irigare, de suprafață sau subterane.

Nicu Șerban vorbește de datorii la bănci de peste 70 de milioane de euro, la grupul de firme deținut, și multe dintre credite le-a băgat în cele mai moderne sisteme de irigații, pe care le-a văzut în Israel și în Statele Unite. Un astfel de plot, cu tubulatura, adecvată, poate costa între 4 și 7 milioane de euro și se bazează pe picurare la baza plantei.

Tubulatura se strânge la sfârșit de sezon și se repoziționează anul viitor, pentru noile culturi. E vorba de irigare cu precizie, în care nu e nevoie să aduci apă pe tot terenul. Pe metoda folosită cu succes în kibutzurile israeliene, trebuie formată o pungă de apă, acolo unde sunt rădăcinile plantelor, chiar dacă foarte aproape e și pământ uscat. Un senzor înfipt lângă plante transmite prin bluetooth stației câtă apă și câți fertilizanți să trimită spre suprafața cultivată și totul se face meganizat, fără mulți angajați.

Nicu Șerban: ”Se poate, alții fac recolte și în Fășia Gaza”.