Rareș Năstase: ”Care-s interesele, unde-i șmecheria? Îi vor sau nu vaccinați pe toți?”
Localitate de graniță, cazați chiar în centru. Pe o rază de un kilometru, vreo 3 centre de testare.
Le-am văzut încă din prima zi, unul era aproape de hotel. I-am întrebat pe oamenii de la rând, de ce sunt acolo. “Nu dorim vaccinare, nu ne-am vaccinat, n-avem ce face, au impus reguli noi.”
“Avem nevoie de teste să ieșim în oraș, la film la restaurant.” “Nevoiți să le facem. Pe banii noștri.” “La cârciumă, ca la aeroport.” “Nu vreau vaccinare, nu m-au convins, fiecare face ce vrea, îmi trebuie dovada că sunt sănătos.”
Distanțați, la rând, calmi, stăteau la fiecare două, sau trei zile, la test. Pentru că în Franța, la fel ca în alte state din vest, au de ceva timp regula cu certificat COVID sau un rezultat negativ, în spațiile de alimentație publică.
“Să vezi tam-tam la noi, când se va introduce! Nu știți că noi suntem mai cu moț?” glumeau doi români, cu care am filmat și discutat despre subiect.
M-a surprins rigoarea comercianților francezi, la restaurante și terase.
Fusesem de trei ori, la rând, în același loc, la o terasă. De fiecare dată ni s-a cerut să arătăm certificatul, ni le-au scanat și eu și colegul le aveam pe telefon.
În a patra seară, eu am avut telefonul descărcat, am dorit să mâncăm tot acolo. N-am putut, a trebuit să luăm la pachet. Patronul s-a scuzat.
“Vă știu, îmi pare rău. Nu pot să vă las, nicio consumație nu mi-ar acoperi amenda. 5.000 de euro, pe loc, dacă vine poliția și găsește clienți pe care nu i-am scanat, cu aplicația. A fost un băiat, turc, l-au amendat la el la fast-food și l-au terminat, a închis prăvălia. Avea 3 mese.”
În Franța, vreo 65% din populație a primit ambele doze de vaccin, 75% cu cel puțin o doză.
La noi sunt pe la 31%. Înțeleg că amenda e 10.000 de lei, 2.000 de euro, de două ori și ceva mai mică decât la francezi. Ca rata de vaccinare.
Unii spun că pandemia va mai dura ani buni.
Cu noile reguli, vor nu vor, nevaccinații din toată lumea au devenit sursă de profit pentru cei cu laboratoarele de testare.
Așadar, … care-s interesele, unde-i șmecheria? Îi vor sau nu vaccinați pe toți?
Sănătate, tuturor!