Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poveste tristă, dar adevărată. În România sunt copii care nu au făcut un duș niciodată

Your browser doesn't support HTML5 video.

Jurnalistul Alex Dima a povestit, marți, în cadrul podcastului ”România, știi bine”, transmis LIVE pe www.stirileprotv.ro, pe Facebook și pe YouTube un episod emoționant despre începuturile proiectului MagiCAMP.

Alături de el a fost un invitat special, Florența Ilie, un voluntar care cunoaște demult și din interior această comunitate specială.

Alex și-a adus aminte cum, în 2014, când proiectul MagiCAMP era la început, a avut parte de o surpriză dureroasă, după ce a descoperit că un băiat nu știe să facă ... duș.

”În primul an, în 2014, cumva noi învățam. Și ei învățau și încercam să ne prindem cum trebuie să funcționeze tabăra. Era un puști acolo, nu-i dau numele acum, eu mă înțelegeam foarte bine cu el. El era așa ... rebel. Și la un moment dat nu voia să intre la duș. Și mi-a revenit mie sarcina de a-l duce ... să-l scot curat din duș.

La duș i-am zis: Uite, ăsta e dușul, eu te aștept aici, rezemat de perete, dacă ai nevoie de ceva bați în perete, mă strigi și te pot ajuta. Și am stat ...și am stat .. și am stat. Au trecut 10 minute și vorbeam cu el. Ești bine? Sunt bine. S-au făcut 20 de minute. Ești bine? Sunt bine. la un moment dat am zis, hai, gata, hai să ieșim.

Citește și
RTI MagiCamp
”România, te iubesc”, ediția integrală din 20 octombrie 2019. MagiCamp, locul gândit pentru copiii suferinzi

Ce făcea el când i-am deschis ușa. Stătea rezemat de perete și cu paleta de la duș își dădea așa ... pe picioare. Zic, tu ai făcut duș? Și el zice, cred că da. Tu ai mai făcut vreodată duș? Și a zis ... nu. Acestea sunt, de multe ori, condițiile în care trăiesc acești copii.” - a spus Alex Dima.

MagiCamp este o tabăra în care ajung copiii cu probleme oncologice, un loc special gândit pentru ei. Aici, micuții uită de boli, suferință, tratamente și își recâștigă copilăria pe care au pierdut-o prin spitale, luni și ani la rând.

Se joacă, se încarcă de energie, găsesc puterea să lupte cu ajutorul specialiștilor și voluntarilor. De ajutor au nevoie nu doar copiii, ci și părinții lor, pentru că odată ce această boală cruntă lovește un copil, toată familia are de suferit.

Așa că au apărut MagicHome, case în care părinții pot să doarmă, MagicBox, pachete care pornesc în fiecare lună spre familiile cu probleme, MagicTiket, o aplicație prin care cei care au probleme pot să găsească locuri în care manancă și dorm gratis.

Află cum poți ajuta pe: www.magicamp.ro și www.magichelp.ro.

Adoptă un MagicBox pe gpsmaps.ro/magicamp

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult