Istoria în ruine – o anchetă semnată de Paula Herlo despre monumentele României ajunse în paragină
Galerie foto
Istoria în ruine, o anchetă despre cum monumentele țării au ajuns în paragină, duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!.
Acum o sută de ani, în România, s-au construit monumente din care, astăzi, ar trebui să învățăm și care să fie un simbol de mândrie cu istoria noastră, însă, ele riscă să devină ruine. Cetăți cu o valoare inestimabilă dispar sub ochii impasibili ai autorițăților.
„Mi se pare revoltător că autoritățile române nu au fost în stare să facă o analiză ca să afle care este potențialul economic al acestor monumente istorice. Există o biserică de lemn în Norvegia care, după restaurare, a devenit principalul punct turistic al zonei și care are un randament de 600%. Noi le lăsăm să cadă. Din cele 200 de biserici fortificate câte am avut mai există jumătate”, a spus Paula Herlo.
Există un potențial economic uriaș în aceste monumente, dar autoritățile care ar trebui să le restaureze dau dovadă de incompetență. Ce răspunsuri a primit Paula și care sunt măsurile care ar trebui luate, dar și câte zeci de milioane de euro au fost alocate, din fonduri europene, pentru salvarea lor, aflăm într-o nouă anchetă.
Nu ratați o nouă ediție România, te iubesc!, duminică, de la 18:00, la PRO TV și pe VOYO.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: ancheta , Romania te iubesc , Paula Herlo
Dată publicare: 29-03-2024 11:37