Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de escroci reținuți în Bihor, după ce au înscenat accidente rutiere. Prejudiciul produs asiguratorilor este impresionant

Câteva zeci de persoane au fost reținute marți în Bihor, după ce ar fi înscenat peste 20 de accidente rutiere, în urma cărora au prejudiciat firmele de asigurare implicate cu aproape 660.000 de lei.

Polițiștii și procurorii bihoreni au descins marți dimineața la 24 de domicilii, de unde au ridicat 30 de persoane bănuite că au înscenat 21 de accidente rutiere, în urma cărora cinci societăți de asigurare au fost prejudiciate cu circa 658.000 de lei.

”În cursul acestei dimineți, începând cu ora 07.00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, de la Serviciul de Ordine Publică, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, de la Poliția Municipiului Oradea și de la Poliția Municipiului Marghita, alături de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, desfășoară 24 de percheziții domiciliare pe raza județului Bihor, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, înșelăciune privind asigurările, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic și fals în declarații”, a transmis IPJ Bihor.

Prejudicii de 657.895 lei, în urma a 21 de accidente înscenate

Potrivit sursei citate, ”din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 - 2022, 30 de persoane din județul Bihor, cu vârste cuprinse între 19 și 58 de ani, ar fi creat un mecanism de fraudare a societăților de asigurări, prin înscenarea unor evenimente rutiere.

Citește și
barbat mort
Motivul tulburător pentru care un bărbat și-a înscenat moartea. Ce a aflat despre soția sa

În fapt, 24 dintre persoane sunt bănuite că, sub coordonarea celorlalte șase persoane, cercetate de polițiștii de investigare a criminalității economice în acest caz, ar fi produs, în mod intenționat, evenimente rutiere, în scopul obținerii de despăgubiri de la asiguratori.

Astfel, în perioada de referință, au fost produse 21 de evenimente rutiere, în urma cărora au fost deschise 23 de dosare de daună la cinci societăți de asigurări.

Până în prezent, în cadrul respectivelor dosare de daună, asiguratorii au plătit 657.895 de lei, prejudiciul total, însă, urmând a fi stabilit pe parcursul cercetărilor”.

Pentru toate cele 30 de persoane au fost emise mandate de aducere. Acțiunea polițiștilor bihoreni beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult