USR, despre Codurile Penale: ”Infractorii își fac un cadou. Dragnea e disperat”
Marți, Comisia Iordache a început modificarea Codurilor Penale.
Cu o zi în urmă, luni, Liviu Dragnea a avut termen în procesul de la ÎCCJ, unde a trecut prin momente grele.
”Florin Iordache execută ordinele lui Dragnea la foc automat! Deputații din Comisia Juridică au fost convocați azi, la ora 15:30, în Comisia specială pentru a modifica rapid Codul Penal, dar și Legea 78/2000 pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție.
„Infractorii își fac un cadou de Paște pentru a-și ierta propriile păcate”, spune deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică.
PSD vrea să impună următoarele modificări: reducerea termenelor de prescripție, abrogarea neglijenței în serviciu, micșorarea termenelor la eliberarea condiționată. Și, nu în ultimul rând, vrea să abroge articolul în baza căruia Dragnea ar putea fi condamnat în dosarul angajărilor fictive!
Infractorii își fac, din nou, legislația penală. Nu-i interesează directivele UE, nici recomandările Comisiei de la Veneția, ci doar să scape de pedeapsă.
Dragnea e disperat. Primul infractor al țării poate fi oprit doar prin vot!” - este mesajul USR.