Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șeful ”fabricii de permise” din Suceava își investea șpaga în sistemul medical. Suma uriașă găsită la cel care-i spăla banii

Comisarul-șef Radu Obreja, cel care coordona ”fabrica de permise” din Suceava, și-a investit șpăgile primite în nu mai puțin de 17 spații într-o policlinică din oraș, iar complicele care îi spăla banii ținea acasă circa 700.000 de euro în numerar.  

Complicele care spăla banii încasați ca șpagă de comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, a recunoscut totul în fața procurorilor DNA și a primit astfel o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere și un termen de încercare de 4 ani, potrivit Monitorul de Suceava.

Pe parcursul termenului de supraveghere, Radu Popovici va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile. Această condamnare trebuie validată de instanțele de judecată.

Este al doilea acord de recunoaștere a vinovăției pe care Radu Popovici l-a încheiat cu procurorii DNA Suceava, dar precedentul a fost respins de judecători.

Comisarul-șef Obreja lua șpagă și câte 20.000 de euro pe zi

Potrivit DNA, bărbatul știa tot timpul de unde proveneau banii pe care comisarul-șef îi dădea ca să-i spele. Din șpăgile primite, Popovici a cumpărat pentru polițist 17 spații într-o policlinică din municipiul Suceava și un teren într-o comună din județ, în timp ce alte sume au fost schimbate în euro și păstrate în numerar la domiciliul său. Anchetatorii au descoperit, de astfel, la el acasă o sumă uriașă de bani: 650.000 de euro și 246.500 lei.

Citește și
Mită
Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, acuzat că a luat mită între 70 de lei şi 500 de euro

Comisarul-șef Radu Obreja lua șpagă și câte 20.000 de euro pe zi, iar la descinderile din noiembrie 2020 au fost descoperite peste 1,2 milioane de euro și 800.000 de lei, bani ținuți inclusiv în geamantane și ligheane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult