Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statul, obligat de CEDO să-i plătească unui român 8.000 de euro. Ce a păţit după divorţ

O instanță i-a refuzat unui român dreptul de a-și vizita fiul în timpul procesului de divorț. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că autoritățile Române i-au încălcat drepturile și că trebuie să-i plătească despăgubiri.

Românul în cauză este Cristian Cătălin Ungureanu, care s-a născut în 1972 şi trăieşte la Ploieşti, conform deciziei publicate pe site-ul CEDO, informează DPA, citat de Agerpres.

În septembrie 2012, soţia lui Ungureanu a intentat divorţ şi a cerut custodia fiului lor, născut în 2006. Ea şi copilul s-au mutat după o lună din locuinţa familială. În noiembrie 2012, Ungureanu a cerut în instanţă custodia copilului sau dreptul de a-şi vizita fiul în timpul procesului de divorţ.

Instanţa i-a refuzat custodia şi a decis că legea nu permite stabilirea dreptului de a-şi vizita copilul în timpul procesului de divorţ. Decizia definitivă a intervenit în mai 2013.

Divorţul s-a încheiat în noiembrie 2016. Instanţa a hotărât că băiatul trebuie să locuiască cu mama lui şi i-a oferit lui Ungureanu un calendar privind dreptul de a-şi vizita fiul.

Citește și
cover centru de detentie CIA in Romania
CEDO condamnă România în cazul centrelor de detenţie secrete ale CIA. Trebuie să plătim daune de 100.000 de €

În februarie 2018, băiatul s-a mutat permanent la tatăl său la cererea sa, cu acordul ambilor părinţi, după ce mama sa a decis să se mute în alt oraş.

CEDO a hotărât că a fost încălcat dreptul la viaţă familială al bărbatului şi a decis în cazul lui despăgubiri de 8.000 de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult