Români asociați cu mafia italiană, anchetați de Parchetul European pentru o fraudă de 4,3 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din Bucureşti anunţă că a formulat acuzaţii împotriva a patru suspecţi, despre care se presupune că fac parte dintr-o reţea criminală având legături cu grupări mafiote italiene, într-un dosar legat de o fraudă de 4,3 milioane de euro cu subvenţii din fonduri europene şi naţionale.
Într-un comunicat transmis marţi de EPPO, se arată că persoanele puse sub acuzare au format un grup infracţional cu alţi suspecţi pentru a furniza scrisori de garanţie false unor beneficiari de proiecte finanţate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva unor eventuale daune.
În schimbul emiterii scrisorilor, suspecţii ar fi încasat sume mari de bani.
Procurorii spun că cei patru suspecţi au pus în aplicare această schemă frauduloasă în numele unor companii înregistrate în Cehia şi Letonia, care nu aveau dreptul de a emite scrisori de garanţie şi nici resursele financiare pentru acoperirea daunelor asigurate.
Utilizarea acestor documente a avut ca rezultat un câştig ilicit de aproximativ 4,3 milioane de euro, majoritatea din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional Regional.
Suspecții riscă 15 ani de închisoareAncheta este rezultatul mai multor investigaţii privind scheme penale care au folosit acelaşi mod de operare, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în România şi Franţa în mai 2023. Anterior, alţi suspecţi au fost puşi sub acuzare şi în prezent aşteaptă să fie judecaţi. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 450.000 de euro.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă între patru şi 15 ani de închisoare.
EPPO anunţă că, în baza principiului cooperării loiale, a alertat Ministerul Investiţiilor şi Proiectele Europene din România despre existenţa unor posibile vulnerabilităţi în gestionarea fondurilor europene, care au ca rezultat un nivel de protecţie semnificativ redus al intereselor financiare ale UE în România.
Potrivit tipologiilor identificate în mai multe cazuri, elementele care au generat un risc ridicat de fraudă în contractele cu finanţare europeană au constat în utilizarea scrisorilor de garanţie emise de entităţi fictive sau care nu aveau dreptul de a emite astfel de documente.
În consecinţă, pe baza unor astfel de documente false, au fost câştigate o serie de proceduri publice şi au fost deschise mai multe anchete de către EPPO.
Sursa: Agerpres
Etichete: romania , Parchetul European , fonduri europene , frauda , mafia italiană
Dată publicare: 30-07-2024 15:37