Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prima reacție a Laurei Kovesi după anunțul lui Tudorel Toader: ”Voi răspunde tuturor afirmaţiilor ministrului”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, precizează că va urma procedura legală şi că va răspunde punct cu punct tuturor afirmaţiilor prezentate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a propus revocarea ei din funcţie.

"Voi urma procedura legală şi mă voi prezenta, oricând este nevoie, să răspund, punct cu punct, tuturor afirmaţiilor prezentate de ministrul Justiţiei", a transmis Kovesi vineri.

Punctul de vedere al acesteia a fost transmis, vineri dimineaţă, de Direcţia Naţională Anticorupţie, pe site-ul instituţiei.

Precizarea a fost făcută ca urmare a solicitărilor reprezentanţilor mass-media privind exprimarea unui punct de vedere faţă de anunţul ministrului Justiţiei privind "declanşarea procedurii de revocare a doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie", menţionează un comunicat al DNA.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi seară că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA.

Citește și
laura codruta kovesi
Presa internațională, după anunțul lui Toader: ”Guvernul român vrea capul şefei DNA”

El a a declarat după prezentarea raportului privind activitatea managerială de la DNA că instituţia trebuie să continue să funcţioneze legal şi că nu se identifică cu cel care o conduce. Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an şi că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consitutional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia.

Raportul de 36 de pagini prezentat de Tudorel Toader, care stă la baza deciziei acestuia, are 20 de puncte care prezintă 20 de "categorii de acte şi fapte" din perioada februarie 2017 - februarie 2018, pe care ministrul Justiţiei i le impută şefei DNA.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult