Prevederea din Legile Justiției care i-a nemulțumit pe experții Comisiei de la Veneția
Your browser doesn't support HTML5 video.
În a doua zi a vizitei lor, magistraţii s-au întâlnit cu şeful statului şi cu parlamentarii din Comisia Iordache, cea care a scris textele contestate.
Cei şase magistraţi ai Comisiei de la Veneţia au ajuns la Palatul Cotroceni după ce, în luna mai, chiar preşedintele le-a scris că pachetul de legi privind reforma în justiţie, iniţiat de PSD, timorează magistraţii şi încalcă principiile statului de drept.
Klaus Iohannis: "Le-am explicat cum am ajuns la concluzia că este nevoie de această sesizare. O dată, procedura neuzuală de comisie specială a Camerei, împreună cu Senat, pe urmă lipsa totală de transparență în dezbaterea acestei comisii, dar și faptul că anumite prevederi din lege pot duce la blocaje în justiție."
Membrii Comisiei de la Veneţia s-au întâlnit şi cu senatorii şi deputaţii care au modificat cele trei legi. Magistraţii străini nu au făcut comentarii legate de texte, dar s-au interesat în legătură cu o prevedere contestată şi la Bucureşti, prin care magistraţii s-ar putea pensiona după 20 de ani de vechime în muncă. Opoziţia şi asociaţiile profesionale spun că dacă s-ar aplica, aceasta măsură ar duce la retragerea din funcţie a 25% dintre magistraţi şi la blocarea sistemului.
Ion Stelian, deputat USR: "Chiar au făcut un comentariu că nu ar fi firească o asemenea reglementare."
Comisia de la Veneţia ar trebui să elaboreze în iulie un raport preliminar despre situaţia din România, iar în octombrie un document definitiv. Legile justiţiei sunt acum la CCR, iar magistraţii străini au dat de înţeles că vizita lor s-ar putea să fie "tardivă și inutilă".
Alina Gorghiu, deputat PNL, membru în delegaţia Parlamentului în APCE: "S-ar fi bucurat dacă sesizarea s-ar fi făcut într-o fază mult mai incipientă a dezbaterilor legislative, pentru că acum e aproape de finalizare şi le va fi greu să se încadreze într-un calandar accelerat pentru a emite un raport."
Florin Iordache: "A fost cea mai largă şi mai transparentă dezbatere, toate amandamentele au fost asumate, că nu au fost adoptate, asta e altceva."
Comisia de la Veneţia este un organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experți independenți în domeniul dreptului constituțional, care veghează la respectarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept.
Aceştia au fost chemaţi să se pronunţe în mai multe cazuri controversate, precum legea ”Stop Soros” din Ungaria sau în decizia Ucrainei de modificarea a legislaţiei privind limbile minorităţilor. Deciziile Comisiei de la Veneţia sunt însă doar consultative, nu şi obligatorii.
Sursa: Pro TV
Etichete: florin iordache , Comisia de la Veneția , legile justiției
Dată publicare: 12-06-2018 19:21