Percheziţii în dosarul care vizează fuga din ţară a lui Cătălin Cherecheş. Sunt verificate mai multe adrese din Maramureș
„În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, privind infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului şi fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Baia Mare”, a transmis IPJ Maramureş.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş şi al Serviciului Criminalistic Maramureş.
Cazul primarului fugarPrimarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare şi dat în urmărire, a ieşit din ţară în 24 noiembrie, la ora 7.49, înainte de pronunţarea sentinţei, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude.
În acest caz, un poliţist de frontieră este cercetat, iar în cazul lui Cherecheş a fost sesizată unitatea de parchet competentă pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Cătălin Cherecheş, dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să fugă din Germania, moment în care l-au prins agenţii.
Prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a emis, miercuri, ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheş, în urma condamnării acestuia la cinci ani de închisoare.