Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Percheziții DIICOT la Universitatea Spiru Haret. Grup infracțional, format din prorector și profesori

Your browser doesn't support HTML5 video.

Percheziții de amploare au avut loc miercuri dimineață la sediile Universității Spiru Haret: decani, profesori și secretare sunt banuiti că ar fi ajutat zeci, dacă nu chiar sute de studenți, să promoveze fraudulos examenele.

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate împreună cu procurorii DIICOT efectuează 76 de percheziții pe raza a 12 județe (Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș) și a municipiului București într-o cauză în care există suspiciunea rezonabilă de fraudare a examenelor de licență sau disertație, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Perchezițiile au loc într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

 

Grup infracțional organizat, format din prorector și alți profesori universitari

 

Citește și
droguri, ayahuasca - 13
IMAGINI de la ședințele unde se consumau droguri ayahuasca. Ce ustensile se foloseau

Conform anchetatorilor, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie.

Membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți și masteranzi, atât a examenelor universitare anuale și examene restante, cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

Astfel, în schimbul obținerii de diverse foloase materiale, au facilitat promovarea frauduloasă a examenelor susținute de foarte mulți studenți ai universității, atât cu ocazia susținerii anumitor examene restanțe/credite, cât şi cu ocazia organizării sesiunii de licență sau de master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent.

Astfel de activități infracționale sunt derulate în cadrul universității de foarte mulți ani (cel puțin de la nivelul anului 2012), conform sursei citate, şi au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licență, cât şi a examenelor obișnuite aferente anilor universitari, existând situații când studenții, viitori licențiați, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susținerea examenelor la materiile și disciplinele respectivelor facultăți.

Prorectorul coordona activitățile infracționale

 

Prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale. Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite etc.

Cum se fraudau examenele scrise

 

În continuare, grilele cu întrebări și răspunsuri, precum şi lucrările de licență și master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți sau persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an sau sesiune de licență).

Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licență, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaților (care procedau la învățarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului, accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicați de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind așezați în anumite locuri prestabilite pentru a putea acționa fără probleme), fie studenții candidați erau direct ajutați în timpul examenului scris de către anumiți supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licență.

În ceea ce privește proba a II-a, orală, de susținere a examenului de licență sau de master, prorectorul era de regulă cel care, după obținerea lucrării de licență, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poștei electronice, cu doar câteva zile înainte de susținerea şi prezentarea efectivă a lucrării. Studentul nu avea, practic, posibilitatea nici măcar de a citi și a-și însuși conținutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal.

Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăși întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultății, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licență o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.

Aproape 100 de mandate de aducere

 

În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală și la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Este vorba despre un prorector, trei secretari universitari, un asistent universitar, 30 de studenți, 15 profesori, 12 intermediari (persoane care nu au legături directe cu universitatea), doi angajați ai universității și trei decani și prodecani ai unora dintre facultăți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult