Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Operațiunea "Prințul fugar". Oficiali de la București au mers în Malta pentru a vorbi despre extrădarea lui Paul al României

O delegaţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) s-a deplasat în Malta pentru a răspunde întrebărilor judecătorului învestit cu soluţionarea speţei lui Paul al României, pe tema condiţiilor de detenţie din ţara noastră.

Directorul general al ANP, Dan Halchin, a declarat, pentru Aderpres, că cei persoanele din delegația română au fost citați de judecătorul din Malta pentru a susţine ceea ce au scris în corespondenţa avută.

Aceștia au explicat că drepturile prințului Paul al României nu vor fi încălcate, dacă acesta va fi extrădat.

"Condiţiile din penitenciarele româneşti, cel puţin ale celor două unităţi care sunt vizate - Rahova şi Jilava - sunt regăsite în destul de puţine state europene. Deţinuţii au frigider în cameră, au telefon în cameră, se pot angrena în activităţi de grup sau mai solitare, în funcţie de cum este profilul fiecăruia. Accesul la telefon (permanent - n.r.) nu este în multe sisteme penitenciare. Asta de ce e important? Pentru că deţinutul poate să îşi sune familia în orice moment consideră necesar, poate să reclame ceva, poate să ia legătura cu avocatul instantaneu. Nu în multe situaţii din statele europene pot beneficia de vizite conjugale, nu în toate cazurile au acces la un penitenciar spital în perimetrul penitenciarului în care execută pedeapsa", a explicat Halchin.

Pe 25 iunie, instanţa de fond din Malta a decis predarea lui Paul-Philippe al României, hotărârea nefiind definitivă.

Citește și
printul paul
Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că acesta va fi eliberat din arest, urmând a fi aşteptată decizia definitivă cu privire la predarea sa sub control judiciar.

"Instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, după ce a stat mai mult de 2 luni în arest. Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa. Nu va putea părăsi Malta pentru că paşaportul şi orice document de identitate sunt reţinute de instanţă. Acesta trebuie să plătească o cauţiune de 20.000 de euro, precum şi o garanţie personală de 30.000 de euro. Decizia a fost justificată prin vârsta înaintată a acestuia şi prin faptul că, potrivit legislaţiei malteze, în astfel de cazuri, termenul de arest preventiv este de maximum 60 de zile", a transmis Ministerul Justiţiei.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, pe Paul al României la trei ani şi patru luni de închisoare şi pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult