Kovesi, interviu pentru Știrile ProTV: A fost un vot și pentru românii care au susținut lupta anticorupție
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fosta șefă a DNA a mărturisit că lupta nu este nici pe departe încheiată, că mai sunt etape de parcurs în cursa pentru funcția de procuror șef al Parchetului European, însă a făcut tot ce a depins de ea.
Iată declarațiile făcute de Laura Codruța Koveși în exclusivitate pentru Știrile Pro TV.
Ovidiu Oanță: Cum a fost cu votul din LIBE și CONT și care sunt șansele să convingeți inclusiv comisia de negociere?
Laura Codruța Kovesi: Deocamdată vorbim despre un vot care a fost dat de comisiile Parlamentului European, procedura însă nu este finalizată, însă este important de zis că ceea ce a depins de mine am făcut. Am obținut primul loc la selecția tehnică a Comisiei Europene, apoi am avut ocazia să-mi susțin candidatura în Parlamentul European, alături de alți doi profesioniști. În zilele următoare probabil vor fi aceste negocieri. Votul care va urma va fi un vot politic. Important este că ceea ce a ținut de mine am făcut.
Ovidiu Oanță: Este o victorie strict personală sau chiar a sistemului judiciar românesc, care este plin de controverse?
Laura Codruța Kovesi: Aș vrea să spun că din punctul meu de vedere acest vot din Parlamentul European nu a fost doar pentru mine, ci a fost un vot pentru sistemul de justiție român, dar și pentru toți cetățenii români care au susținut în ultimii ani lupta anticorupție și statul de drept și cred că, în egală măsură, acest vot a fost și pentru procurorii și judecătorii europeni care sunt supuși presiunii în activitatea lor.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: Laura Codruta Kovesi , interviu , ovidiu oanta
Dată publicare: 27-02-2019 17:58