Secureanu, fostul șef al Spitalului Malaxa din Capitală, după gratii. A fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Curtea de Apel București l-a condamnat la trei ani și opt luni de închisoare în regim de detenție pentru abuz în serviciu.
Acuzat că între 2009 și 2016 a cheltuit banii spitalului după bunul plac pentru contracte fictive sau produse supraevaluate furnizate de un complice, Secureanu fusese condamnat de prima instanță la cinci ani și zece luni de închisoare.
Două dintre acuzații s-au prescris, așa că judecătorul a fost nevoit să dispună pentru ele încetarea procesului.
În plus, Florin Secureanu, care lucra în ultimii ani la Spitalul din Jibou, va trebui să plătească împreună cu celălalt condamnat din dosar un prejudiciu de 140.000 de lei către spitalul Malaxa.
În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, bărbatul a fost depistat, luni seară, la locuința sa din localitatea Jibou.
Acesta va fi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, urmând a fi transferat la Penitenciarul Satu Mare, în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat.