Tăriceanu, după ce DNA a cerut închisoare cu executare în cazul său: ”Sunt nevinovat”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Preşedintele Senatului a fost judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, însă chiar la finalul procesului s-a pus în discuţie ca o eventuală pedeapsa să îi fie dată doar pentru primul cap de acuzare. În replică, Tăriceanu a pledat nevinovat şi susţine că a fost târât într-un proces, care i-a afectat şi familia.
Călin Popescu Tăriceanu a pufnit în râs de câteva ori în sala de judecată, însă faţa i s-a schimbat total în momentul în care procurorii anticorupţie au cerut ca președintele Senatului să fie condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
Demnitarul a fost trimis în judecată pentru că ar fi minţit când a fost audiat la DNA Braşov, în dosarul retrocedării fostei ferme regale Băneasa.
Procurorii DNA au cerut condamnarea lui Tăriceanu nu doar pentru că ar fi minţit de mai multe ori, ci şi pentru că ar fi dat dovadă de aroganță supremă şi ar fi pervertit posibilitatea procurorilor de a afla adevărul într-un scandal de corupţie cu o miză de zeci de milioane de euro.
Procurorul a înşirat nu mai puţin de opt afirmaţii făcute de Tăriceanu în cadrul audierii sale ca martor şi le-a catalogat drept mincinoase: de la legăturile oamenilor de afaceri isralieni cu retrocedarea fostei ferme regale Băneasa, până la cele personale cu israelienii bănuiţi de corupţie. Tăriceanu a fost acuzat inclusiv că ar fi minţit atunci când a negat că i-ar fi făcut cunoştinţă lui Tal Silberstein cu politicieni români, inclusiv cu fostul premier Victor Ponta.
Preşedintele Senatului a respins acuzaţiile şi a cerut judecătorilor să înlăture din dosarul său înregistrările făcute de servicile secrete în perioada cât era premier, pentru că le consideră nelegale.
”Dosarul meu se bazează pe speculaţii, mistificări şi contradicţii. Rechizitoriul abundă în contradicţii. Mie mi se pare că este mai degrabă un proces de intenţie şi că se doreşte cu totul altceva decât aflarea adevărului”, a spus Tăriceanu îm instanță.
Călin Popescu Tăriceanu a pledat nevinovat până în ultimul moment şi susţine că regretă că a fost târât în acest proces care i-a afectat familia. Sentinţa va fi dată peste două săptămâni.
”Nu voi face nicio altă declaraţie decât cele care le-am declarat în sala de judecată”, a mai spus acesta.
Sentinţa în acest caz ar putea fi dată pe 22 mai, însă nu va fi definitivă.
Desfășurarea evenimentelor de marți:
UPDATE 11:30 Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afimat marţi, la Curtea supremă, că acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA "se bazează pe mistificări şi contradicţii grave".
"Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost făcute sincer, cu bună credinţă. Mă consider nevinovat şi nu am dorit să îngreunez cercetarea penală sau tragerea la răspundere a inculpaţilor. Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave. (...) Am detaliat şi în ce a constat legătura cu Dan Andronic şi durata şi în ceea ce îl priveşte pe Tal Silberstein. Este un proces de intenţie şi se doreşte cu totul şi cu totul altceva decât scoaterea la lumină a adevărului. (...) Se fac foarte multe broderii şi supoziţii, care unele dintre ele nu se găsesc astăzi în rechizitoriu", a declarat Tăriceanu.
UPDATE 09:45 Încadrarea juridică a faptelor a fost schimbată în mărturie mincinoasă. Şeful Senatului a declarat în faţainstanţei că "este regretabil" că a fost târât în acest procesiar avocatul său a cerut anularea interceptărilor.
La termenul de marţi, procurorul DNA a susţinut, în faţa instanţei, că preşedintele Senatului, la fiecare ocazie, a făcut totală abstracţie de faptul că acuzaţiile sunt probate temeinic, iar într-un "act de totală aroganţă" a venit cu tot felul de probe sau justificări pentru menţinerea propriei versiuni a relatărilor, adăugând că acesta a avut "apărări puerile, nedemne de pregătirea superioară".
De asemenea, anchetatorul a arătat că "obligaţia de a fi onest îi este total străină lui Călin Popescu-Tăriceanu".
"Aşadar apreciem că, dincolo de orice dubiu, rezultă săvârşirea faptei, astfel că cerem condamnarea sa la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Doar aşa se poate corecta comportamentul şi asigurarea rolului pedepsei. La stabilirea pedepsei şi cuantum aveţi în vedere complexitatea faptei şi impactul social produs de o astfel de faptă săvârşită de către un fost prim-ministru", a spus reprezentantul DNA. Procurorii au cerut o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare. Decizia va fi dată pe 22 mai. Nu va fi însă o decizie definitivă
UPDATE 09:00 Procurorii DNA au cerut, marţi, la Instanţa supremă, o pedeapsă de trei de închisoare pentru preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care acesta este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iau în discuţie marţi un nou termen în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. La termenul trecut, magistraţii au stabilit ca pe data de 8 mai să se desfăşoare dezbaterile finale în acest caz.
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.
Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.
Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.
Sursa: Pro TV
Etichete: dna , proces , senat , paul de romania , Călin Popescu Tăriceanu , iccj , baneasa , fundul sacului , ferma regala
Dată publicare: 08-05-2018 09:45