Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CEDO a condamnat România pentru încălcarea drepturilor unei foste asistente de la Giulești

Your browser doesn't support HTML5 video.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România, în premieră, pentru acuzația de încălcare a drepturilor la libertate și siguranță unei persoane care, totuși, a fost condamnată definitiv.

Este vorba despre o plângere veche de 8 ani a Florentinei Cârstea, asistenta de la maternitatea Giulești, care a acuzat autoritățile judiciare că au dispus arestarea ei preventivă în timpul cercetărilor. Femeia a fost găsită responsabilă de moartea a șase bebeluși, într-un tragic incendiu, în 2010.

5000 de euro sunt daunele morale pe care statul român trebuie să le plătească, potrivit deciziei CEDO, asisteneti Florentina Cârstea de la Maternitatea Giulești. Ea s-a plâns încă din 2011 de faptul că a fost arestată preventiv și ținută, în timpul anchetei, timp de 2 luni în spatele gratiilor.

Judecătorii de la Strasbourg au ajuns la concluzia că, deși mandatele au respectat procedura legală a statului român, acestea nu ar fi avut justificarea necesară pentru ținerea asistentei în spatele gratiilor. Cei de la CEDo au apreciat că, oricât de dramatice ar fi situațiile, arestarea preventivă trebuie justificată prin procedură, și nu prin setea societății de a căuta răzbunare.

La 9 ani distanță de la acel tragic eveniment, CEDO a sancționat statul român, obligându-l să plătească daune morale de 5000 de euro, pentru încâlcarea a 2 drepturi fundamentale: dreptul la libertate și dreptul la siguranță.

Citește și
bebelusi, stafilococ auriu, capitala, giulesti, infectati,
MS anunță rezultatele analizelor în cazul bebelușilor născuţi la Maternitatea Giuleşti

Pe de altă partea, fosta asistentă Florentina Cârstea a fost condamnată definitiv după acea tragedie, care s-a soldat cu 6 bebeluși morți și 5 răniți grav, la 2 ani și 2 luni. Ea a fost găsită vinovată de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. De asemenea, statul român a fost obligat să plătească daune familiilor victimelor de aproximativ 4 milioane de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult