George Buhnici, la CES 2018: "ZTE Axon M este telefonul care te face să spui WOW!”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Poate transporta o persoană care nu cântărește mai mult de 100 de kilograme, cu 10 kilometri pe oră, cu tot cu haine, pentru o vacanță scurtă.
La același capitol al ideilor îndrăznețe avem și telefonul pliabil.
E mai ieftin decât telefoanele de top ale momentului, dar e practic dublu. Așa arată telefonul pliabil în 2018.
George Buhnici: "ZTE Axon M este telefonul care te face să spui WOW! Nu pentru că este un telefon de 5 inch cu o platformă de 2017, ci mai degrabă pentru asta. Are două ecrane pe care le poți folosi așa cum vrei. Apeși pe butonul M de la Multitasking. Poți să alegi, dacă vrei, să extinzi ecranul sau să-l împărți în două sau pur și simplu să stingi unul dintre ele, ca să economisești baterie.
Eu sunt însă foarte încântat de modul complet în care pot să navighez pe internet pe un ecran cât o tabletă. Are 7 inch. Toate funcțiile dintr-un Android de ultima ora, conectivitate LTE. Tot ce-mi doresc e o aplicație de filme...”
Marian Andrei: "Eu am găsit gadgetul meu preferat de la CES. Acesta pare a fi un troller obișnuit însă nu este. Are un motor electric și o telecomandă. Apropo, se conectează și la telefon. Ajungi la aeroport, te grăbești să prinzi avionul, te sui pe troller...".
O tehnologie la care ne uităm cu interes în acest an este generarea electricității din mișcare ori căldura corpului. Așa putem speră la telefoane cu autonomie mult mai bună decât cea existența în prezent.
George Buhnici: "Problema ceasurilor inteligente rămâne tot bateria. Cele mai longevive ajung cu greu la o lună. Cum era ceasul românesc Vector. Dar, ce ziceți de ceasul care promite baterie nelimitată. Cu o singură condiție: să-l porți la mână. Acest Power Watch se alimentează din diferența de temperatura dintre corpul tău și mediul exterior.
Așadar, dacă alergi și te încălzești suficient de bine, ai șanse mari să-i încarci complet bateria. Hai să vedem ce funcții capeți pe un astfel de ceas, pentru că ii oferi foarte puțină electricitate, dar suficientă să ai un ceas cu data și ora pe care-l poți folosi și pentru monitorizarea activității, dar și somnul... Are și cronometru. Versiunea următoare se conectează și la telefon și poate primi și notificări, toate acestea cu temperatura propriului corp.”
Power Watch costă 150 de dolari.
Sursa: Pro TV
Etichete: ilikeit , CES , las vegas , gadget , george buhnici
Dată publicare: 15-01-2018 11:11