6 echipe româneşti, la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit
Your browser doesn't support HTML5 video.
128 de echipe din peste 20 de ţări au ajuns la Detroit, la cel mai prestigios concurs de robotică de pe glob.
Ema Dumitru, Quantum: "Mai mult de trei săptămâni în care ne-am pregătit din greu, cel puţin 3 ore pe zi. Strategia noastră principală este să facem cât mai bine, atâta vreme cât suntem fair play şi ne şi distrăm."
Ionuţ Duiu, Technogods:"Am ajuns aici la Detroit şi a trebuit să continuăm lucrul la robot, să încercăm să-l facem mai bun. Am început să schimbăm unele mecanisme pentru a putea face faţă echipelor de aici, pentru că totul este la un nivel mult mai sus decât la noi în ţară."
Roboţii au sarcini precise. De pildă, să umple cu obiecte un dulap. Nu le este permisă, pe o perioadă anume, interacţiunea cu oamenii. Gândesc singuri, folosesc senzori şi motoare.
Practic, misiunea elevilor se încheie, în momentul în care campionatul în sine primeşte startul. Meciurile durează două minute şi jumătate, iar roboţii nu au voie să se ciocnească între ei.
Alex Drăguşin, XEO Alba Iulia: „Meciurile se joacă 2 versus 2, în alianţe. Tocmai de asta este interesant, pentru că trebuie făcute strategii. Nu ştii niciodată cu ce va merge celălalt robot. De exemplu, noi acum în primul meci am jucat cu nişte băieţi din Coreea."
Cine aduna cele mai multe puncte câştiga. Romînii sunt pregătiţi ca la sfârşitul concursului să numere titlurile. Cei mai mulţi văd oricum în asta un pas înainte, spre viitoarea lor cariera. Iulia Trandafir, Qube: „"Este evident că noi dăm tot ce avem mai bun şi vrem să ajungem cât mai sus cu putinţă. Eu voi pleca la universitate în Olanda şi vreau să fac data science, adică o altă ramură a programării."
Lupta celor 640 de roboţi pentru supremaţie se încheie, oficial, sâmbătă.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 26-04-2018 21:45