5 motive pentru care pacienții aleg consultațiile în clinica online MedLive
Numărul celor care au accesat astfel de servicii a crescut considerabil în ultimii doi ani, mai ales în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 25 și 45 ani. Chiar și în lipsa unor restricții asociate pandemiei, mulți dintre aceștia preferă în continuare să discute online cu medicul în scop de prevenție, pentru recomandări, interpretări de analize sau atunci când au nevoie de second opinion.
Dincolo de confort și eficiență, consilierea online se traduce și prin alte avantaje pentru calitatea vieții pacienților, cu impact direct asupra sănătății. Iată câteva dintre motivele pentru care pacienții aleg consultațiile în clinica online MedLive atunci când au nevoie de o opinie medicală în legătură cu anumite simptome, pentru interpetarea unor investigații sau pentru monitorizare la medicul curant.
Consultarea unui medic oricând și de oriunde
Indiferent că sunt acasă, la birou sau într-o vacanță în afara țării, pacienții știu că pot avea oricând medicul cu ei. Consultația online se poate face indiferent de distanța dintre medic și pacient, fără a mai implica timp pierdut în trafic, cheltuieli de transport, oboseală și stres. În plus, chiar și românii stabiliți în afara țării pot beneficia de consultanță medicală online, la fel de simplu și eficient.
Consultația online se desfășoară la fel ca în cazul unei consultații în cabinet, având o durată medie de 20 de minute, timp în care pacientul are o discuție cu medicul specialist pentru realizarea anamnezei, urmată de întrebări și nelămuriri pe care acesta i le poate adresa medicului și recomandări din partea specialistului pentru investigații suplimentare, dacă e cazul.
Conectare simplă și facilă
Consultațiile în clinica online MedLive se desfășoară sub forma unui apel video, prin aplicația Zoom, care poate fi descărcată gratuit pe telefon, tabletă sau laptop, însă poate fi accesată și direct din browser. Nu este necesară crearea în prealabil a unui cont de
Zoom pentru că pacientul va primi o invitație din partea medicului, pe care trebuie să o acceseze în momentul programării. Pacientul nu trebuie decât să aibă la dispoziție un dispozitiv electronic dotat cu cameră video și microfon și să se asigure că are o conexiune bună la internet.
Acces la peste 40 de specialități medicale
În cadrul clinicii MedLive pacienții pot intra în legătură cu medici din peste 40 de specialități medicale, de la medicină generală și medicină internă, dermatologie, alergologie, ORL până la cardiologie, ginecologie, oncologie sau radiologie intervențională. Tot în regim online se pot oferi ședințe de consiliere în alăptare, în nutriție și consiliere psihologică. Clienții MedLife apează la serviciile clinicii online și pentru consiliere în medicină de călătorie, atunci când au nevoie de recomandări pentru efectuarea unor vaccinuri internaționale. Clinica online MedLive se adresează și părinților care au nevoie de o opinie și recomandări din partea medicului pediatru sau a medicului specialist.
Monitorizarea bolilor cronice
Consultațiile la distanță sunt o opțiune avantajoasă nu doar pentru pacienții cu anumite simptome sau pentru cei care au nevoie de interpretarea unor analize și investigații efectuate, ci și pentru persoanele cu afecțiuni cronice care sunt nevoite să facă frecvent drumuri la medic. Bolnavii cu diabet zaharat, cu astm bronșic, boli cardiace, boli autoimune sau psihice au posibilitatea de a înlocui o parte dintre consultațiile fizice cu întâlniri online cu medicul curant.
Recomandări de medicamente și sfaturi de urmat
În urma consultațiilor la distanță, pacienții sunt informați cu privire la tratamentul general recomandat în cazul unor afecțiuni și pot primi recomandări personalizate, inclusiv de medicamente OTC (eliberate de farmacii fără prescripție medicală) sau medicamente/preparate care nu conțin substanțe care se prescriu pe formulare cu regim special.
În cadrul clinicii online MedLive sunt disponibili 150 medici, acoperind peste 40 de specialități medicale, pentru evaluare la distanță sau interpretare de analize și investigații medicale.
Pacienții au la dispoziție mai multe variante de a se programa pentru consultații în clinica online MedLive: folosind contul online MedLife din aplicație sau de pe site, telefonic prin Call Center apelând 021 9646 sau +4021 408 400 sau prin completarea formularului de aici https://www.medlife.ro/medlive#programare
Articol susținut de MedLife