Începe proiectul de 42 de milioane de euro, care va schimba învățământul românesc
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este vorba despre un program finanţat cu 42 de milioane de euro din fonduri europene şi prin care, cel puţin teoretic, profesorii din gimnaziu şi învăţătorii vor fi şcoliţi să facă din orele lor adevărate lecţii de cunoaştere, îndemânare şi adaptare.
Asta în condiţiil, în care acum, potrivit studiilor, elevii români sunt printre cei mai plictisiţi de şcoală dintre toţi europenii.
În lunile următoare vor fi selectaţi 60 de experţi din toată ţara care vor pune la punct metode şi programe prin care vor pregăti 900 de formatori de profesori.
Aceştia din urmă se vor întâlni faţă în faţă cu fiecare dascăl, timp de 60 ore, iar fiecare profesor va mai avea încă 60 de ore de pregătire online. Zilele acestea, mai mulţi profesori din ţară au primit chestionare din partea Ministerului Educaţiei.
Merima Carmen Petrovici, managerul proiectului CRED: "Pentru a putea identifica nevoile reale de formare ale cadrelor didactice astfel încât pe baza acestor nevoi să construim programele de formare care vor fi acreditate"
Timp de 4 ani, 55 de mii de învăţători şi profesori de gimnaziu ar trebui să treacă prin cel mai amplu proces de "abilitare curriculară" de până acum. În traducere, profesorii vor fi dezvăţaţi să mai predea static, plictisitor şi neinteresant, rupţi de lumea digitală şi vor fi învăţaţi să folosească orice metodă inedită, ca să-i pregătească pe elevi. Să transforme lecţiile din simple dictări, în ore interactive, care să le dezvolte elevilor competente de viaţă.
Andreas Schleicher, director educaţie OECD: "Când ne gândim la cunoaştere şi aptitudini, ne gândim adesea la faptul că ştim să citim sau să socotim, dar pentru a reuşi în viaţă şi la muncă lucruri precum perseverenţă, empatie, curaj, conducere sunt la fel de importante. Cei fără aceste aptitudini de adaptare, de a face faţă şi de a învăţa lucruri noi şi de a te înţelege cu alţii şi a genera noi soluţii, ei chiar se vor chinui. "
Profesorii care vor intra în programul de formare vor primi câte 600 de lei de fiecare.
Angajarea experţilor care vor antrena formatorii de profesori depinde acum de cât de repede reuşeşte Ministerul Fondurilor Europene să treacă prin Guvern o Hotărâre care va aproba recrutarea lor. A fost avizată de 3 ministere, iar Finanţele, Justiţia şi Consiliul Legislativ încă nu şi-au dat acordul, potrivit unui răspuns dat Ştirilor PROTV.
Studiile internaţionale arată ca elevii români sunt printre cei mai slabi pregătiţi din 50 de ţări, în timp ce profesorii lor se cred cei mai pregătiţi dintre toţi participanţii.
Ştirile PRO TV vor urmări implementarea acestui program, care după multă vreme poate moderniza învăţământul românesc.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 26-04-2018 19:51