Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Programul "Masă caldă pentru elevi". Mulți primesc sandvișuri în loc de mâncare gătită

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministerul Educaţiei vrea să extindă programul "Masă caldă pentru elevi" în 150 de şcoli.

Problema este că majoritatea lor nu au o cantină unde să prepare hrana, iar copiii vor primi - aşa cum s-a întâmplat şi în trecut - un sandviş sau, în cazurile fericite, un pachet cu mâncare adus de o firmă de catering.

În plus, banii pentru program nu au fost încă alocaţi iar alimentele nu ajung acum nici măcar la elevii care le-au primit anul trecut.

În Sibiu, anul trecut, au fost incluse trei şcoli în programul "Masă caldă". Cum nici una dintre ele nu avea cantină, elevii au primit mâncare adusă de o firmă de catering.

Marcel Ovidiu Luca, directorul adjunct al Liceului Gheorghe Lazăr, Avrig: "A fost vorba de un pachet alimentar compus dintr-un sandviş şi un fruct în fiecare zi. Ne-am dorit să fie masă caldă efectivă şi să beneficiem de cantină. Nu s-a putut acest lucru."

Citește și
elevi
Elevii care au un loc de muncă garantat la absolvire și primesc un salariu lunar din școală

Pentru că primăria din zonă are un buget mic, planuri pentru amenajarea unor cantine nu există.

Adrian David, primar Avrig: "Este greu să spui că în viitorul apropiat, într-o perioadă scurtă sau medie de timp, vei putea să creezi o astfel de cantină. Este clar o cheltuială în plus pe care nu ştiu, numai cu sprijin şi parteneriat cu Ministerul Educaţiei, cu Guvernul se va putea realiza."

Anul acesta, programul "Masă Caldă" ar urma să fie extins în Sibiu la încă trei şcoli. Nici acestea nu au însă cantină.

Nelia Corobană, director școala Radu Selejan, Sibiu: "Vom opta pentru sandviş, pentru că infrastructura şcolii nu permite catering sau masă caldă."

Reporter: Ar fi soluţii să se construiască aceste cantine? Constantin Dincă, purtător de cuvânt Inspectoratul Școlar Sibiu: Solutii ar fi în situaţia în care primăriile localităţilor optează pentrru clădiri noi, ar trebui de la început să aibă în vedere şi dotarea acestor clădiri cu sala de mase.

Există însă - în ţară - primării care au reuşit să rezolve problema cantinelor. În Arad, de pildă, a fost amenajată una, cu peste 350.000 de lei, într-un container.

Ralu Cotrău, purtător de cuvânt Primăria Arad: "Anul trecut aproximativ 400 de elevi au beneficiat de masă caldă în şcoală, mâncarea a fost pregătită şi servită de angajaţii cantinei municipale."

Nicolae Pelegrini, inspector general adjunct ISJ Arad: "Masa caldă, care prin programul guvernamental şi sprijinul primăriei se poate oferi acestor copii face ca aceştia să rămână la şcoală."

Sofia Mladin, director școală: "Chiar am avut câteva transferuri de elevi care bănuiesc că şi pentru masa caldă au dorit să vină în şcoala noastră." Acolo unde a funcţionat, programul "Masă caldă" a contribuit la reducerea abandonului şcolar - sunt de părere reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Din acest motiv, anul acesta, a fost extins în 150 de şcoli. Banii pentru derularea lui nu au ajuns încă în judeţe şi deocamdată elevii nu primesc hrană promisă.

Ioan Huncă, director liceul cu program sportiv Botoșani: "Dacă programul este implementat pe un an calendaristic, ar fi bine să se facă toate demersurile înainte încât, atunci când copiii încep şcoală, să primească şi acel pachet alimentar. Abia s-a introdus la Guvern spre aprobare, după aia trebuie elaborată metodologia de aplicare, apoi licitaţia… mai sunt şi contestaţii. Aici se pierde mult timp."

Bugetul programului "Masă caldă" a fost estimat anul acesta la o sută de milioane de lei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult