Profesorii nu fac cursuri miercuri, între 11:00 și 13:00, într-o grevă de avertisment. Se anunță grevă generală din 22 mai

×
Publicitate

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor intra, miercuri, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 - 13:00, timp în care cursurile nu vor avea loc.

Potrivit sursei citate, în cazul în care nu vor exista reacţii din partea autorităţilor, organizaţiile sindicale ameninţă cu greva generală, începând din data de 22 mai 2023, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor unui Referendum privind declanşarea grevei generale în Învăţământ, efectuat în interiorul acestor organizaţii sindicale, precum şi implicaţiile acestei acţiuni pentru procesul educaţional.

„La orele 20:00 s-a încheiat ședința Colegiului Național al Liderilor FSLI. S-au centralizat rezultatele referendumului și avem 71% dintre colegi care au semnat pentru greva generală la nivel național. Ca atare, votul FSLI este că din 22 mai, orele 8:00 începe GREVA GENERALĂ. Pentru aceasta, conform legii, trebuie parcursă și greva de avertisment. S-a votat ca miercuri, 17 mai, în intervalul 11,00-13,00 să se deruleze greva de avertisment. Repet, fără greva de avertisment nu se poate declanșa greva generală. Aceleași decizii le-au luat și cei de la Spiru Haret. La greva de avertisment vom sta cu copiii în clasă și îi supraveghem. La greva generală, începând de luni, 22 mai, anunțam părinții să nu își aducă la scoală/grădiniță/creșă copiii pentru că SUNTEM ÎN GREVA GENERALĂ, ADICĂ INCETĂM LUCRUL. Dacă cineva vă spune că nu puteți face grevă pentru că le încălcați drepturile elevilor, nu face altceva decât să vă intimideze. Nu cădeți în această capcană! De la mitingul din 10 mai, când au ieșit în Piața 15000 de salariați din învățământ, niciun reprezentant al Guvernului nu a discutat cu noi despre problemele noastre”, spune un cadru didactic.

Citește și
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile

Săptămâna trecută, salariaţii din învăţământ din toate judeţele ţării au participat la un marş de protest organizat de către federaţiile sindicatele din Educaţie. Acţiunea a avut scopul de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii - personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

De asemenea, sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Sindicatele din Educaţie au demarat protestele încă din luna aprilie a acestui an, când au pichetat timp de două zile (pe 25 şi 26 aprilie) sediul Guvernului. 

Aprope 90% dintre profesorii din judeţul Iaşi sunt de acord cu declanşarea grevei generale 

Aproximativ 90% dintre cadrele didactice şi personalul nedidactic din judeţul Iaşi sunt de acord cu declanşarea grevei generale pe data de 22 mai, în cazul în care guvernanţii nu vor da curs solicitărilor privind majorările salariale, a informat, marţi, liderul filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Laviniu Lăcustă.

Potrivit acestuia, în urma unui referendum intern, 7.137 dintre cei 8.300 membri ai sindicatului USLIP Iaşi au optat pentru greva generală, 190 au fost împotrivă, iar 970 nu şi-au exprimat punctul de vedere.

"Este binecunoscut faptul că în învăţământul românesc salariile sunt extrem de mici. Salariul unui profesor debutant este de aproximativ 2.500 de lei, al unui profesor cu grad didactic II este de 3.000 de lei, iar un profesor care are un grad didactic I cu 25 de ani vechime în învăţământ poate lua cel mult 4.500 de lei. Personalul nedidactic are salariul sub 2.400 de lei, iar la personalul auxiliar are aproximativ 3.000 de lei, însă veniturile lor nu au mai fost majorate de aproximativ 5 ani", a declarat Laviniu Lăcustă.

Asociaţia Elevilor din Constanţa: Solicităm mărirea salariilor profesorilor şi susţinem greva acestora

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită mărirea salariilor profesorilor şi îşi exprimă susţinerea faţă de începerea unei greve a acestora, au anunţat reprezentanţii organizaţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis Agerpres, elevii se declară solidari cu profesorii, susţinându-i necondiţionat cu privire la începerea grevei.

„Considerăm că mărirea salariilor profesorilor este mai mult decât necesară, precum şi benefică pentru elevi. Fără compensaţii materiale optime, direct proporţionale cu munca pe care cadrele didactice o depun, actul educaţional ajunge să sufere o scădere", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, mai mult, la momentul actual, tinerii nu se simt motivaţi în a urma o meserie în învăţământ din cauza salariilor mici. Astfel, aceştia ajung să se orienteze spre alte cariere, urmând ca acest fapt să cauzeze o criză în numărul de profesori în următorii ani. În lipsa cadrelor didactice, şcolile sunt nevoite să angajeze persoane fără pregătire.

„Elevii ajung să fie direct afectaţi de această problemă, actul educaţional degradându-se în urma predării de către personal necalificat. Astfel, rezultatele lor şcolare, inclusiv la examenele naţionale, ajung să fie afectate. Tinerii nu pot fi stimulaţi să devină profesori decât prin oferirea unui pachet de debutant atractiv. Solicităm mărirea salariilor profesorilor şi ne exprimăm susţinerea faţă de grevă", au mai spus reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa. 

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile

Ministerul Educaţiei anunţă că, joi, a fost aprobat calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2026-2027.

După „ani în care le-a menținut la un nivel scăzut”, Universitatea Babeș-Bolyai anunță „actualizarea” taxelor de școlarizare
După „ani în care le-a menținut la un nivel scăzut”, Universitatea Babeș-Bolyai anunță „actualizarea” taxelor de școlarizare

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) anunță că, după ce a menținut taxele scăzute pe perioada pandemiei, actualizarea lor devine necesară pentru a susține investițiile și calitatea serviciilor pentru studenți.

Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație
Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație

Aproximativ 500 de profesori au protestat miercuri la Palatul Cotroceni. Alături de cadre didactice şi personal din învăţământ au fost prezenţi şi studenţi de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Recomandări
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe

Chiar dacă numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut, dezvoltatorii lansează noi proiecte rezidențiale. 

Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor

Sălile de jocuri de noroc ar putea dispărea din unele orașe din țară. Mai multe primării au anunțat, în ultimele zile, că vor propune în consiliile locale interzicerea acestor activități.

Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație
Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație

Compania aeriană națională TAROM intră în cursa relansării. Pregătește o aplicație pentru călători și parteneriate cu alți operatori pentru rute atractive. În plus, compania speră că va putea reduce costurile după ce va primi în vară două aeronave noi.