Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Plângere penală împotriva ministrului Sorin Cîmpeanu, depusă de asociații ale elevilor. Replica ministrului

Your browser doesn't support HTML5 video.

O plângere penală împotriva lui Sorin Cîmpeanu au întocmit două asociații ale elevilor, care îl acuză de abuz în serviciu în legătură cu măsurile privind transportul elevilor.

 

 

Reprezentanții celor două asociații consideră că ministrul educației nu a publicat în termenul legal normele de aplicare a OUG 50/2021 prin care se asigură transport gratuit pentru elevi.

„Asociaţiile de elevi vor depune o plângere penală pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Deşi acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu şi-a respectat atribuţiile. Ca răspuns, vom depune plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 10,00, dar şi la ora 11,00 la Administraţia Prezidenţială, unde vom susţine o conferinţă de presă la momentul depunerii", au anunțat marți cele două asociaţii ale elevilor din Bucureşti şi Constanţa, potrivit Agerpres.

Între timp, plângerile penale au fost depuse la Parchet și Administrația Prezidențială.

Citește și
Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu, despre vaccinarea copiilor: Dacă vor fi recomandate acestei categorii, se va lucra la o strategie

Elevii sunt supăraţi de plafonul de 770 de lei stabilit pentru 34 de săptămâni de curs,  şi spun că nu au bani suficienţi ca să acopere aceste cheltuieli. Aşadar, cer respingerea ordonanţei în Parlament. 

Reglementarea transportului pentru elevi a fost făcută chiar printr-o ordonanță promovată de minister, care însă nu poate fi pusă în practică, consideră reprezentanții elevilor.

„Suntem nemulţumiţi deoarece acesta, de foarte multe ori, a dat dovadă de dezinteres faţă de transportul elevilor şi asigurarea transportului gratuit al elevilor. Mai mult, la momentul actual, în urma adoptării unei OUG prin care se modifică şi se reintroduce procedura de decont a navetei elevilor, a fost prevăzut faptul că, la termen de 30 de zile de la adoptarea ordonanţei, ministrul va adopta, prin ordin de ministru, o anumită metodologie de decontare. Au trecut peste 30 de zile şi încă nu a fost adoptat respectivul ordin, fiind încălcată o ordonanţă care, până la urmă, însăşi ministrul a dat-o", a declarat Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa.

În replică, Sorin Câmpeanu a spus că metodologia va fi publicată marți, cu o zi întârziere, şi că naveta se decontează doar pe perioada cursurilor şcolare. Câmpeanu a convocat astăzi şi o comisie pentru dialog social la ministerul educaţiei şi susţine că îi aşteaptă la masa tratativelor pe elevi.

 

Oficial, 130.000 de elevi fac zilnic naveta la şcoală.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult