Orașul din România în care rata șomajului este aproape 0. Măsura luată de autorități
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sute de copii, elevi ai liceului german din Sebeş, învaţă să vorbească şi să gândească nemţeşte, încă din clasele primare.
"Am ales să vin la această şcoală pentru că îmi place germana", spune un băiat.
Învăţăceii au ajuns şi în Germania, unde, împreună cu elevii de acolo, au pus în scena o piesă de teatru.
În zona Sebesului, nemţii şi austriecii au deschis mai multe fabrici, aşa că, pe mulţi tineri, Liceul German îi ajută enorm.
"Este o oportunitate pentru viitor, găsesc mai uşor un loc de muncă, studii în străinătate", spune o elevă.
În Sebeş, rata şomajului este aproape de zero, iar autorităţile speră ca reînfiinţarea Liceului German reprezintă o şansă în plus că situaţia să se menţină la acest nivel.
"Sprijin material, sponsorizări calculatoare, multifuncţionale, imprimante şi cărţi în limba germană", a precizat Verona Onofrei, directorul Liceului German Sebeş.
Pe lângă examenele de absolvire pe care le susţin elevii care termină şcolile cu predare în limba română, tinerii de la acest liceu dau o probă în plus, cea de limba germană.