Modifica setarile cookie
Toate categoriile

De ce se înscriu la facultate tot mai mulți români de peste 35 de ani. Aurel Voicu este student la 88 de ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Nevoia de a-și schimba profesia sau pur și simplu o pasiune au făcut ca numărul românilor de peste 35 de ani care urmează o facultate să crească cu aproape 60% față de acum 10 ani.  

Pentru că sunt oameni în toată firea sunt foarte conștiincioși, merg mereu la cursuri și în general trec examenele cu note mari. În Europa de Vest, educația la vârste mai mari este ceva obișnuit, iar un studiu recent arată și că școala crește speranța de viață.

La 88 de ani, Aurel Voicu merge la facultate ca un student pasionat. Nu are absențe, iar pe biroul amenajat acasă are la îndemână cursurile și calculatorul. În 1968 a absolvit ingineria, dar a fost dintotdeauna îndrăgostit de istorie. Așa că acum face un master, la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia.

Aurel Voicu, masterand: „În semestrul întâi am fost integralist și în al doilea, acum sunt în al treilea”.

Reporter: Cum vă privesc ceilalți studenți?

Citește și
academia de politie alexandru ioan cuza
Controalele de la Academia de Poliție constată „lipsa de interes” din partea conducerii. Șapte angajați, cercetați

Aurel Voicu, masterand: „Poate și cu înțelegere și cu curiozitate, dar îmi dă și semnale de încurajare. Extraordinar de bine te simți când vezi că poți și la vârsta asta”.

După ce o viață a fost profesor de informatică în Valea Jiului, Grigore Boșneag s-a înscris la pensie la Facultatea de Arte din Timișoara. Are 68 de ani și a simțit că este momentul potrivit să se dedice picturii și sculpturii. Sesiunea nu este tocmai ușor de trecut, dar vârsta nu îl împiedică să învețe.

Grigorie Tiberiu Boșneag, student: „Sunt și Istoria Artei sau Estetică sau Hermeneutică, sunt și materii din astea în care ai de învățat, dar în rest trebuie să lucrezi.”

Carmen Gaza are 41 de ani și doi copii, dar și-a făcut timp și pentru studiu. Are un atelier de design vestimentar, iar acum învață Comunicare și Relații Publice ca să își promoveze mai bine produsele.

Carmen Gaza, studentă: „Foarte rar cred că am lipsit. Am examene luate la zi, nu chiar toate 10, dar pe acolo. Mi-a deschis și anumite orizonturi”.

Potrivit unui raport al Ministerului Educației, anul trecut erau înmatriculați, doar la licență, aproape 35.000 de studenți de peste 35 de ani, cu 60% mai mulți față de acum 10 ani.

Mădălin Bunoiu, prorector Universitatea de Vest Timișoara: „Educația la o vârstă mai înaintată este un proces care se întâmplă în mod curent în țările Europei de Vest unde avem procente de peste 10% din populație care urmează o a doua specializare”.

Un studiu publicat recent în renumita publicație The Lancet arată că fiecare an petrecut într-o unitate de învățământ crește speranța de viață. Analiza susține că riscul de mortalitate al unui adult scade cu 2% pentru fiecare an de școală.

Marius Matichescu, sociolog: „Lumea este într-o continuă schimbare. Învățarea pe tot parcursul vieții devine o necesitate”.

Cele mai căutate facultăți la peste 35 de ani sunt cele de Comunicare, Arte și Limbi Străine.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult