Greva generală continuă însă examenele nu se amână. Încă. Ministrul Educației: 15.000 de cadre didactice au renunţat la grevă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe de altă parte, cel mai recent sondaj lansat online printre membrii de sindicat, a arătat, cu majoritate de voturi că aceștia nu vor să renunțe la revendicările salariale. Așa că în multe orașe din țară protestele au continuat.
La Ministerul Educației a avut loc o întâlnire a oficialilor cu reprezentanți ai profesorilor, părinților și elevilor. Este prima oară când ministrul Ligia Deca a luat pulsul grevei, pe baza informațiilor din județe. A estimat numărul actual al greviștilor la 170 de mii în scădere, după anunțul de creștere a salariilor.
Ligia Deca, Ministrul Educației: ”Din momentul adoptării ordonanței și până astăzi avem circa 15000 de angajați din educație care au ieșit din grevă. 10 mii sunt cadre didactice. Avem o mie de școli unde nimeni nu face grevă”.
În prezent, miza cea mare este organizarea examenelor naționale, care implică 10 probe de examen. Pentru fiecare e nevoie de profesori supraveghetori și comisii de corectare.
Examenele naționale nu se amână- cel puțin această este concluzia întâlnirii de la Ministerul Educației. Tot marț au ieșit și liderii de sindicat cu acele concluzii ale sondajului demarat. Se pare că majoritatea a decis pentru continuarea grevei generale.
George Purcaru, Vicepreședintele F.S.L.I.: ”Majoritatea colegilor își doresc acest lucru. Facem încă o dată apel la executiv de a veni cu soluții și a rediscuta, a negocia ceea ce noi am cerut”.
Între timp, sunt zeci de mii de absolvenți de liceu care n-au putut să se înscrie la Bacalaureat, deoarece nu și-au primit fișa matricolă pentru că secretarele, care procesează dosarele, sunt încă în grevă. Totuși, în multe unități de învățământ, au fost azi festivități de final de liceu.
La poarta școlii, părinții și-au condus cu uriașe emoții copiii- majoritatea majori.
Pentru fiecare generație, drumul spre examenul de maturitate a avut provocările lui, dar parcă pentru cei care încheie acum clasa a XII-a au fost cele mai multe obstacole. 2 ani de pandemie, din care primul aproape pierdut. Nenumărate schimbări ale regulilor care guvernează sistemul de educație, iar pe ultima sută de metri o grevă generală care, la momentul în care ei și-au îmbrăcat robele, încă nu s-a încheiat.
Ceea ce crează probleme inclusiv șefilor de promoție, admiși la facultăți de prestigiu.
În Galați, dascălii au protestat în fiecare zi, de la începutul grevei.
Adina Ciobotaru, educatoare: ”Iubesc copiii, dar vă spun sincer că sistemul îmi pune bețe-n roate și am fost pe punctul de a renunța de foarte multe ori."
Și în fața prefecturii din Bistrița, angajații din educație au scandat nemulţumiţi.
Florin Bujor, profesor: "În următoarele zile la fel ca în România, vom ieși mult mai mult în stradă, pentru demnitate, pentru bine comun, pentru dreptate social”. Profesor: "Sunt supărată că nu contăm, am ajuns în mileniul trei și nu contează educația".