Modifica setarile cookie
Toate categoriile

”Doliu pentru educaţie”, în prima zi de școală. Consiliul Elevilor îndeamnă la proteste

Consiliul Naţional al Elevilor iniţiază protestul intitulat ”Doliu pentru educaţie”, în urma publicării Ordinului de ministru prin care elevii ce obţin medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională sunt trimişi direct în şcolile profesionale.

Organizaţia susţine că este o măsură nefundamentată, realizată pe repede înainte, care dezavantajează elevii şi anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a creşte prestigiul învăţământului profesional. Sunt îndemnaţi toţi elevii să poarte o banderolă neagră în prima zi de şcoală.

 ”Consiliul Naţional al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor la nivel naţional, îndeamnă toţi elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul şcolar 2019-2020. Astfel, în data de 9 septembrie, în timpul desfăşurării festivităţii de deschidere a anului şcolar în fiecare şcoală, îi încurajăm pe cei ale căror interese le reprezentăm să se alăture protestului intitulat «Doliu pentru educaţie». Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la practicile desuete din sistemul de învăţământ românesc, care valorifică interesele personale ale politicienilor în detrimentul nevoilor reale ale elevilor din România”, au transmis, duminică, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor, potrivit News.ro.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că este o măsură nefundamentată, realizată pe repede înainte,care dezavantajează elevii şi anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a creşte prestigiul învăţământului profesional.

”Ordinul de ministru care trimite elevii ce vor avea media mai mică de 5 la Evaluarea Naţională direct în şcolile profesionale, contribuind în acest mod la consolidarea percepţiei conform căreia învăţământul profesional reprezintă «groapa de gunoi» a sistemului, este motivul principal care ne scoate la protest în curtea şcolii şi ne determină să aprindem o lumânare la căpătâiul educaţiei. Ne exprimăm mâhnirea faţă de actuala clasă politică, care conduce, prin acţiunile ei, la degradarea sistemului educaţional, tratând educaţia drept o prioritate doar la nivel declarativ”, au mai transmis organizatorii protestului.

Citește și
scoala ciugud, scoala inteligenta, tabla interactiva
Școală desprinsă din SF-uri într-un sat din România. Orele, transmise LIVE pe internet

Aceştia cer tuturor elevilor, părinţilor şi profesorilor să se relieze protestului.

”Elevi, părinţi, profesori – voi sunteţi comunitatea şcolară. De la noi ar trebui să vină schimbarea, noi trebuie să ne ridicăm împotriva măsurilor populiste, nefundamentate, izvorâte din interese şi orgolii personale şi să apărăm educaţia. Alăturaţi-vă protestului «Doliu pentru educaţie», iar luni, când păşiţi pe poarta şcolii, faceţi-o cu o banderolă neagră pe braţ. Este felul nostru de a spune: aşa nu se mai poate”, declară Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ordinul nr. 4948/2019 al ministrului Educaţiei Naţionale, din 5 septembrie, prevede că, începând cu anul şcolar 2020 – 2021, toţi elevii care nu obţin media 5 la eveluarea naţională sunt trimişi automat la şcolile profesionale.

Administraţia Prezidenţială a criticat măsura, apreciind că ”repartizarea automată a elevilor cu note sub 5 la Evaluarea Naţională în învăţământul profesional este un demers mai degrabă segregaţionist, care nu ţine cont de individualitatea fiecărui elev”.

În replică, Ministerul Educaţiei a transmis că măsura a fost luată pentru a oferi "un drum mai bun în viaţă elevilor aflaţi la final de gimnaziu".

"Ea a fost concepută tocmai pentru a le oferi acestora o şansă în plus de a învăţa o meserie, urmând ca apoi să îşi suplimenteze pregătirea, în funcţie de evoluţia propriilor competenţe, inclusiv prin studii teoretice şi prin susţinerea examenului naţional de Bacalaureat. (...) Este regretabil faptul că în aceste zile au fost lansate în spaţiul public opinii politice care tind să inducă în eroare şi să genereze panică în rândul elevilor şi părinţilor cu privire la opţiunile tinerilor în procesul de educare", arată MEN.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult