Cum poți primi o bursă la o școală străină în România. Taxele ajung și la 20000 €
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Educaţia ca în Franţa, Germania sau Statele Unite îi poate costa pe părinţi între 7 şi 20.000 de euro pe an, însă este accesibilă şi copiilor din familii modeste, dacă învaţă foarte bine.
Aceste şcoli au un sistem de burse care acoperă în parte sau integral studiile. Toate diplomele sunt recunoscute internaţional.
Un palat de o frumuseţe care îţi tăie răsuflarea găzduieşte, de scurt timp, în Bruxelles, o şcoală aflată sub aripa guvernului de la Paris. A fost primul stabiliment de acest fel ales de francezi pentru a proba sistemul de învăţământ într-o ţară cu trecut francofon. Au urmat simultan Casablanca, Maroc şi Bucureşti, România. Amenajările se fac în clădirea care a găzduit Muzeul Literaturii Romane.
Bernard Delesalle, preşedinte Ecole Francaise Internaţionale: "Guvernul francez a decis că trebuie să fie mai dinamic în privinţa şcolilor franceze din străinătate. Să le oferim copiilor, în clase restrânse, educaţie în stilul nostru, să ajungă până la bacalaureatul francez şi să obţină o diplomă cu referinţe excelente în toată lumea".
Cum poți primi o bursă la o școală străină în RomâniaÎn toamnă se deschide a doua școală franceză din România, sub patronajul guvernului de la Paris. Deocamdată, are grădiniţă şi şcoala primară, dar se va extinde până la final de liceu. Costurile merg de la 7800 la 9800 de euro pentru un an de studiu, plus 1500 pentru un an de învăţare accelerată a limbii franceze.
Politica Franţei e să-i susţină cu burse pe elevii eminenţi din ţară gazda. La fel procedează şi emisarii Germaniei.
Comisia de selecţie a şcolii din Bucureşti ţine cont de performanţă, dar şi de veniturile familiei şi taie din taxa anuală de 10.000 de euro un sfert, jumătate sau îi şcolarizează gratuit.
Lothar Himmels, director Deutche Schule Bukarest: "Suntem una dintre cele 141 de şcoli germane de peste hotare. Şi sunt copii care studiază la şcoala noastră pentru că noi am decis că sunt valoroşi şi trebuie să fie aici".
În ultimii şase ani, şapte romani au primit burse integrale, într-una dintre cele două şcoli britanice. Taxele variază aici între 7000 şi 23.000 de euro.
Phillip Walters, director British School of Bucharest: "Noi urmam programa naţională britanică. Facem un test de limba engleză, unul de abilităţi cognitive, dar întrebam şi familia despre ce ambiţii are copilul".
-Reporter: "Dar diplomele?"
-Phillip Walters, director British School of Bucharest: "Au recunoaştere globală."
Şi Şcoala Americană e sub tutela autorităţilor din Statele Unite. Taxa anuală urca până la 21.000 de euro.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!