Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum arată declarațiile pe propria răspundere pe care trebuie să le semneze profesorii, elevii și părinții

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a introdus două declarații pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinții, elevii, dar și profesorii.

În formularele introduse de Ministerul Educației, cadrele didactice cât și elevii și părinții „se obligă” să nu înregistreze sau distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni.

Declarațiile introduse de MEC sunt disponibile aici:

Reacția Consiliului Elevilor

 

"Astăzi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat două declaraţii pe proprie răspundere, pentru elevi şi părinţi, respectiv pentru cadrele didactice. Declaraţia pentru elevi şi părinţi invocă două articole din Legea Educaţiei şi Ordinul 5.545/2020 al ministrului Educaţiei, precum şi Codul penal. Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă indignarea faţă de priorităţile Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în timp ce din ce în ce mai multe unităţi de învăţământ trec în scenariul roşu, fără a avea, însă, infrastructura necesară predării online. Considerăm că aceste declaraţii sunt redundante, întrucât aspectele menţionate în cuprinsul lor sunt extrase din lege, care e, inerent, obligatorie pentru toţi actorii sistemului de învăţământ", se arată într-un comunicat al CNE.

Reprezentanţii elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării eliminarea declaraţiilor şi monitorizarea îndeaproape, prin inspectoratele şcolare judeţene, a activităţii didactice online a profesorilor.

Citește și
Laptopuri la schimb cu nopți de cazare. Inițiativa care îi va ajuta pe elevii din Roșia Montană
Laptopuri la schimb cu nopți de cazare. Inițiativa care îi va ajuta pe elevii din Roșia Montană

"În timp ce situaţia epidemiologică se agravează de la o zi la alta, fapt care va conduce în mod cert spre tranziţia către educaţia online a multor unităţi de învăţământ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării devine campion naţional la plimbat hârtii. Aceste declaraţii sunt complet inutile, întrucât aspectele legale menţionate în cadrul acestora sunt deja obligatorii pentru elevi, profesori şi părinţi. (...) Sunt curios câţi elevi care nu au acces la internet vor completa această declaraţie", a spus Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult