Ce trebuie să știe elevii, după noile reglementări hotărâte de autorități. Noutăți despre examenele naționale
Your browser doesn't support HTML5 video.
De altfel, toți elevii, indiferent de clasă, chiar dacă fac școala online, vor putea merge la orele de pregătire din școli cât timp rata de infectare nu depășește 6 la mia de locuitori.
Elevii din clasele terminale vor putea merge pentru orele față în față începând de luni, chiar dacă localitatea e în scenariul roșu, însă cu efectivul înjumătățit. Nu este clar ce vor face cei care nu merg.
Dar ministrul Educației susţine că, oricum, mulți copii lipsesc de la școală în această perioadă, din diferite motive.
De luni, şcolile se deschid şi pentru elevii din ani terminali, chiar şi în localităţile aflate în scenariul roşu, conform ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii.
Mai mult, toţi elevii, indiferent de ciclul de învăţământ, vor putea participa fizic la orele speciale de pregătire, pentru recuperarea cunoştiinţelor pierdute din cauza predării online.
Sorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei: "Chiar dacă fac ore online pentru scenariul galben şi scenariul roşu, pentru orele de recuperare, orele remediale, este posbila prezenţa fizică. Vorbim despre elevii, inclusiv despre elevii din clasa a 5-a, a 6-a, a 7-a, şi elevii din clasa a 10-a şi a 11-a, în acest fel putem să începem să recuperăm din pierderile generate de predarea online."
Inclusiv simulările, care vor începe la finalul lunii martie, dar şi evaluările şi examenele naţionale, se vor desfăşura în semestrul 2 cu toţi elevii în unităţile de învăţământ.
Reprezentanţii elevilor spun însă ca fiecare familie trebuie să aibă libertatea de a decide dacă îşi trimite copilul la școală sau nu, având în vedere riscul de îmbolnăvire în localităţile cu număr mare de cazuri.
Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Național al Elevilor: "Credem că e important ca elevii să poată să aleagă dacă să meargă la şcoală în format fizic sau online, atunci când rata de infectare este crescută. Tocmai pentru a ne asigura de faptul că sănătatea fiecăruia nu este pusă în pericol."
Ministerul Sănătăţii însă a avut o condiţie clară: elevii din anii terminali pot merge fizic la școală chiar în localităţile aflate în scenariul roşu, însă doar jumătate din efectivul de copii înscrişi într-o clasă. Nu este specificat în ordin însă ce se întâmplă cu cei care rămân acasă, pentru că profesorii nu sunt obligaţi să predea online decât dacă elevii sunt în izolare ori carantină.
Rareş Voicu: "Adică se reintroduce cumva acest scenariu hibrid. Cred că e important să privim un pic şi la ce s-a întâmplat în primul semestru. Adică luni întregi în care educaţia a avut loc în format online, şi asta cu siguranţă va afecta într-o oarecare măsură rezultatele examenelor naţionale."
Ministrul Educaţiei spune însă că nu este vorba de revenirea la modelul hibrid, pentru că oricum copiii lipsesc mult în această perioadă, iar în clase nu sunt toţi.
Sorin Câmpeanu: "În primele 4 săptămâni din semestrul 2, de când a fost posibilă prezenţa fizică a elevilor din clasele terminale, în scenariul galben, prezența medie a fost între 12 şi 14 elevi pe clasă. Aceştia au fost mai puţin de jumătate din efectivele fiecărei clase. Având în vedere cerinţele ministerului Sănătăţii de asigurare a distanţării fizice, a apărut această prevedere conform căreia este posibilă prezenţa fizică în condiţiile în care efectivele sunt până la jumătate din numărul de elevi din clasa respectivă. Până acum nu au fost clase care să depăşească cu mult jumătate din efectivele respectivei clase."
A fost reglementată şi purtarea măştii la ora de sport. Elevii vor putea renunţa la masca în timpul orelor de educaţie fizică - însă doar dacă se desfăşoară în aer liber. Nu se va purta masca nici în timpul orelor de studiu la instrumentele de suflat.