Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Anisie despre suspendarea cursurilor: Când e vorba despre o decizie locală, comitetele judeţene/municipale hotărăsc

Your browser doesn't support HTML5 video.

Suspendarea activităţilor didactice faţă în faţă este hotărâtă de comitetele judeţene sau municipale pentru situaţii de urgenţă, atunci când este vorba despre o decizie locală, a precizat luni ministrul Monica Anisie.

Când este vorba despre o decizie la nivel naţional, Ministerul Educaţiei şi Cercetării emite ordinul pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a completat ministrul Educației.

"Această decizie este la Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În absenţa hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă unităţile de învăţământ funcţionează în scenariul 2 hibrid aşa cum au funcţionat ca şi până acum. (...) Pentru suspendarea cursurilor la nivel local Comitetul judeţean, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea pentru 14 zile a activităţilor didactice faţă în faţă. (...) Atunci când este vorba despre o decizie locală, comitetele judeţene iau decizie, când este vorba despre o decizie naţională Ministerul Educaţiei emite ordinul pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă", a explicat Anisie.

Întrebată dacă se vor suspenda cursurile faţă în faţă în Bucureşti de marţi, Monica Anisie a răspuns: "În conformitate cu ceea ce DSP a transmis încă de ieri - şi anume rata incidenţei care a depăşit limita de trei la mia de locuitori, ar trebui Comitetul Municipiului Bucureşti să decidă această suspendare temporară a cursurilor pentru 14 zile".

Ministrul a amintit că, potrivit structurii anului şcolar, săptămâna viitoare copiii de grădiniţă şi cei din învăţământul primar intră în vacanţă.

Citește și
scoala online
Ministrul Educației: „Cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față”

"După cum se ştie din structura anului şcolar, săptămâna viitoare oricum pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul primar era o săptămână de vacanţă. Pentru săptămâna aceasta s-ar desfăşura cursurile în sistem online, nu şi săptămâna viitoare pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul primar", a spus ministrul.

Monica Anisie a afirmat că, având în vedere că inspectorul general se află în concediu medical, atribuţiile în această perioadă vor fi preluate de către inspectorul şcolar general adjunct, Liliana Toderiuc.

"Inspectorul şcolar general este în concediu medical având o problemă de sănătate şi am decis astăzi împreună cu inspectorul şcolar general ca atribuţiile în cadrul IŞMB să fie preluate de către doamna inspector şcolar general adjunct Liliana Toderiuc. Am definitivat Planul de măsuri cu privire la învăţarea online, un plan care are în vedere pe de o parte activitatea didactică ce se va desfăşura în sistem online, iar pe de altă parte şi modalitatea în care fiecare unitate de învăţământ a distribuit tabletele pe care MEC le-a transmis prin programul Şcoala de Acasă. De asemenea, am stabilit cu inspectorii şcolari ca după ce se încheie Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să realizăm în această după-amiază o videoconferinţă cu toţi directorii unităţilor de învăţământ din Bucureşti. În felul acesta să existe o comunicare directă nu numai cu Inspectoratul Şcolar, ci şi cu Ministerul Educaţie", a mai arătat Monica Anisie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult