Ziua tatălui este sărbătorită în România pe 12 mai. Ce trebuie să știi despre această sărbătoare
Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zilei tatălui şi a Zilei Mamei a fost adoptată de Senat la 9 iunie 2009 şi de Camera Deputaţilor la 29 septembrie 2009. A fost promulgată prin Decretul nr. 1468 din 13 octombrie 2009. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 694 din 15 octombrie 2009, conform https://www.cdep.ro.
Prin instituirea marcării acestei zile, este evidenţiat rolul îndeplinit de tată în viaţa copilului său, în familie şi în societate. Marcarea distinctă a Zilei tatălui (în cea de-a doua duminică a lunii mai) şi a Zilei mamei (în prima duminică a lunii mai) ajută la recunoaşterea contribuţiei individuale a fiecăruia dintre ei la viaţa de familie şi la construirea societăţii în general, la confirmarea egalităţii în drepturi a celor doi părinţi şi pentru promovarea de modele pozitive în societate.
În sprijinul marcării acestei zile, iniţiativa a aparţinut Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) şi unui grup de şapte parlamentari români, ''preocupaţi de susţinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului şi de întărirea rolului fiecărui părinte în creşterea şi educarea propriului copil'', potrivit https://www.cdep.ro.
Cele două zile, cea dedicată tatălui şi ziua pentru celebrarea mamei, au fost instituite avându-se în vedere şi sărbătorirea la data de 15 mai a Zilei internaţionale a familiilor (marcată sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite).
La nivel internaţional, Ziua tatălui este sărbătorită în date diferite, fără să existe o anume tradiţie conturată în jurul unei zile anume. Ziua tatălui recunoscută oficial diferă de la ţară la ţară, conform www.timeanddate.com.
În Canada, Marea Britanie şi SUA este marcată în cea de-a treia duminică a lunii iunie; în Australia şi Noua Zeelandă - în prima duminică din septembrie; în Brazilia - în cea de-a doua duminică din luna august.
Fiind o sărbătoare marcată relativ recent, tradiţiile privind celebrarea acesteia diferă nu doar de la o ţară la alta, ci şi de la o comunitate la alta sau chiar de la o familie la alta.