„Eu ştiu că bullying înseamnă să te baţi”. Protest cu șosete pe gard la o școală din Bacău
Your browser doesn't support HTML5 video.
Au înțeles că diversitatea nu trebuie să genereze conflicte și, într-un gest simbolic, au atârnat mai multe șosete desperecheate, cu diferite culori și modele, pe gardul școlii.
Elevii unei școli din Bacău au purtat șosete cu modele care mai de care mai vesele și au agățat câteva și pe gardul școlii. Rezultatul? Un colaj plin de culoare, cu un mesaj puternic.
Gabriela Sova, elevă: „Noi punem aceşti ciorăpei pe sârme pentru că ştim că toţi suntem diferiţi, dar tot trebuie să ne ajutăm unul pe celălalt”.
Anisia Mardare, elevă: „Fiecare şosetă este diferită şi are o culoare diferită şi semnifică personalitatea fiecăruia”.
Reporter: Cât de greu este pentru un copil să fie victima fenomenului?
Elevă: „E foarte greu şi cred că se închide în el şi nu mai ştie cum să se comporte în preajma celorlalţi copii şi e greu să îşi facă prieteni”.
Copiii spun că au învățat cât de nociv este fenomenul numit bullying și speră ca tot mai mulți elevi să le urmeze exemplul.
Rareş Bujor, elev: „Eu cred că este un fenomen destul de grav pentru că un copil poate să fie afectat foarte rău de fenomenul bullying. Poate să se oprească din a învăţa doar din frica aceasta de bullying. Se izolează nu mai stă cu oamenii”.
Răzvan Sălbatecu, elev: „Eu ştiu că bullying înseamnă să te baţi, violenţă, violenţă verbală”.
Reporter: Ai văzut vreun caz din acesta la şcoală?
Elev: Da.
Reporter: Ce ai făcut?
Elev: „Am chemat-o pe doamna să îi împace”.
Elena Popica, director: „Prin activitatea de astăzi copiii vor învăţa să fie toleranţi să se accepte chiar dacă sunt diferiţi. Mesajul este să ne acceptăm. E mai uşor să previi decât să vindeci”.
Iniţiatorii proiectului spun că abordarea veselă şi colorată e menită să atragă tinerii.