Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de mii de credincioși au fost la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului. Unii merg pe jos spre casă, zeci de km

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au fost ore încărcate de emoție la mănastirea Nicula, din Cluj, la cel mai mare pelerinaj ortodox organizat de Sfânta Maria Mare.

După nopți și zile de post și rugăciune, pelerinii s-au închinat la icoana considerată făcătoare de minuni, iar joi au participat la liturghie. Căldura de august i-a încercat însă pe mulți.

Momentul în care icoana Maicii Domnului a fost scoasă din Biserică pentru a fi purtată în procesiune a fost așteptat cu emoție de 25.000 de pelerini. Veniți de la kilometri distanță unii au dormit sub cerul liber, chiar în curtea mănăstirii.

În semn de smerenie, oamenii au înconjurat mănăstirea pe coate și în genunchi și au îndreptat rugăciuni fierbinți către Maica Domnului.

Femeie: „Maica Domnului face minuni. Am venit de la Lăpuș pe jos. Am pornit miercuri dimineața la ora 5 de la biserică și am venit împreună cu vreo 70 de persoane.”

Citește și
pelerinaj Cluj
Cel mai mare pelerinaj al verii a început la Mănăstirea Nicula din Cluj

O femeie a vrut să împărtășească experiența cu cei dragi de acasă.

Femeie: „Am fata la București și pentru ea fac și ei îi place aici. La început atâta am plâns, eram cu sufletul trist și ușor ușor mi s-a vindecat sufletul și mă simt foarte bine.”

Doi tineri din Statele Unite au decis să-și petreacă luna de miere încercând să descopere credința ortodoxă. Și au fost sfătuiți să ajungă în România.

Bertrand și Emma: „E minunat câte eforturi fac oamenii ca să se întâlnească cu Maica Domnului, în acest mod profund personal.”

Dimineața toți au participat la Sfânta Liturghie.

Fată: „E foarte frumos, în fiecare an venim. Ne place să ascultăm slujba”.

Temperaturile ridicate au fost o încercare în plus. Peste 150 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău.

Mai ales din cauza soarelui dogoritor, mulți dintre pelerini și-au strâns bagajele și au pornit înspre case chiar înainte de încheierea slujbei. Unii vor parcurge drumul de zeci sau sute de kilometri spre casă pe jos

Câțiva pelerini au plecat pe jos până acasă la Târgu Lăpuș. Aveau la ei bucate de post împărțite de voluntari.

Tânăr: „Pe jos, 80 km. Până vineri seară suntem acasă”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult