Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vinul și brânzeturile au fost vedetele Iașiului în weekend. Festivalul „Vin la Cultură” a ajuns la a cincea ediție

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vinul și brânzeturile au fost vedete în weekend, la Iași. Acolo a avut loc Festivalul "Vin la Cultură", care a adunat o mulțime de oameni. Vizitatorii au fost dornici să descopere secretul și istoria aromelor din pahar.

Vinuri din toate regiunile țării - unele cunoscute în întreaga lume, datorită premiilor obținute - au putut fi degustate la festival.

Prețul unei sticle dintr-o ediție limitată depășeste 700 de lei.

Într-o altă încăpere, au putut fi degustate și diverse brânzeturi, alături de vin.

Cristina Dumitrescu, producător local: „Am adus brânzeturi românești și am ales vinuri internaționale franțuzești, italiene și din Africa de Sud”.

Femeie: „Mi-a plăcut brânza de burduf cu rose-ul din Franța, făcut din Cabernet Franc”.

Citește și
creativ week
Weekendul luminilor la Iași. Orașul găzduiește cel mai mare spectacol de arte vizuale din ţară - „Romanian Creative Week”

Vizitatorii au putut cumpăra și o hartă a vinului românesc.

Iulian Bărbuceanu, autor: „Reprezintă arealul de podgorii, producători, asociere între areale și soiuri. Au fost foarte interesați de hărți, am reușit să distribui aproape tot ce-am avut la mine”.

Marian Timofte, președintele Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați din România: „Încercăm să creăm o cultură a vinului și a gastronomiei. Super aglomerat, oamenii sunt mulțumiți”.

Festivalul "Vin la Cultură", ajuns la a cincea ediție, s-a încheiat duminică seară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult