Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unde a fost ascuns coiful viking de o valoare incomensurabilă, recuperat la Iași după 10 ani. Era folosit în scopuri magice

Coiful de origine vikingă recuperat de polițiștii din Iași după ce a dispărut timp de 10 ani a fost ținut ascuns în tot acest timp în Vrancea, de către inginerul care l-a descoperit în râul Siret, la lucrările de la barajul din Pașcani, în anul 2010.

 

Inginerul a ținut coiful viking de o ”valoarea istorică incomensurabilă” ascuns la domiciliul său din județul Vrancea, de unde a fost luat de către polițiști și dus la Muzeul Moldova din Iași, scrie Ziarul de Iași.

Este al doilea coif extrem de valoros recuperat de polițiștii de Patrimoniu, după cel corintic descoperit la sfârșitul anului trecut în podul unei case dintr-o comună ieșeană, un vestigiu estimat la peste 400.000 de euro. Ambele coifuri au fost descoperite în râul Siret.

Nu există la această dată detalii despre inginerul vrâncean care a ținut coiful viking ascuns timp de un deceniu și nici dacă s-a încercat între timp vânzarea acestuia.

Citește și
Coif de bronz vechi de 2.500 de ani, ținut în pod de un bărbat din Neamț. Valorează o sumă fabuloasă
Coif de bronz vechi de 2.500 de ani, ținut în pod de un bărbat din Iași. Valorează o sumă fabuloasă

Cert este că specialiștii spun despre el că este unic în România și printre puținele care se mai află în Europa.

Iar istoricii spun despre acest coif că este la fel de rar și prețios ca legendarele brățări dacice de aur.

 

Amintește de piese germanice din secolele VI-VII

 

Obiectul are o formă alungită, aproape ascuţită a calotei, pentru devierea loviturilor de sabie uşoară şi se “caracterizează printr-o figurare stilizată a ochilor în scopuri magice, de intimidare şi dominare a inamicului, dar şi prin prezenţa unor ornamente specifice vikingilor, formate din linii şi benzi împletite sau meandrate, des întâlnite în arta nordică. Din literatura de specialitate reiese că astfel de piese erau completate ca o protecţie pentru ceafă, uneori şi pentru obraji, ataşată prin nituire de calotă şi care putea fi realizată din zale sau piele groase întărite cu plăcuţe metalice. Forma coifului de la Paşcani aminteşte de piese mai vechi, utilizate de grupurile germanice ale secolelor VI – VII, care se caracterizează prin prezenţa nervurilor – spangenhelm. Specialiştii consideră că, prin perpetuarea acestei morfologii mai vechi, elemente de echipament militar precum coiful de la Paşcani emanau autoritate, putere, fiind în acelaşi timp adaptate noilor tactici militare ale epocii", a declarat dr. Coralia Costaş, din cadrul Complexului Muzeal Naţional Moldova.

Dispariția sa a fost sesizată încă din anul 2010 de către oamenii de cultură și istoricii care aflaseră de descoperirea de senzație făcută la barajul din Pașcani.

Printre aceştia, chiar istoricul ieşean Vasile Cotiugă, care are fotografii cu artefactul, făcute tocmai în anul 2010 cât şi un alt pasionat de istorie, Radu Oltean, au sesizat opinia publică despre dispariţia acestui coif, imediat după ce a fost găsit în Siret, de către o echipă de muncitori care lucrau la barajul de acumulare de la Paşcani.

“Prin anul 2011 a venit un cetăţean care lucra în echipa de muncitori şi care a găsit coiful. Mi-a arătat nişte fotografii cu artefactul. Obiectul a fost găsit de către muncitori, în zona Siret. Apoi nu am mai auzit nimic de acest coif. Însă, prin anul 2017, am vorbit cu nişte poliţişti de la patrimoniu cărora le-am adus în atenţie faptul. Este bine că au găsit acest coif, care are o valoare mare, mai ales istorică", a spus profesorul şi istoricul Vasile Cotiugă.

 

”Comparabil prin unicitate și raritate cu brățările dacice de aur”

 

Un alt istoric care a atras atenţia opiniei publice despre dispariţia coifului a fost Radu Oltean, care a publicat în noiembrie 2020 un articol privind dispariţia coifului. El a realizat chiar un desen al artefactului, pe baza fotografiilor coifului.

“În anul 2010, a fost descoperit din întâmplare pe şantierul unui baraj de pe Siret, în apropierea oraşului Paşcani, un coif medieval de o valoare inestimabilă, comparabil prin unicitate şi raritate cu brăţările dacice de aur. Un coif asemănător ca ornamentaţie a fost descoperit la Nemya, în vestul Ucrainei. Doar că acest coif din Paşcani este făcut din mai multe părţi nituite între ele şi este foarte bogat ornamentat, pe toată suprafaţa lui. Mai multe părţi ale coifului au fost realizate din cupru, ele lucind cu nuanţe roşiatice. După descoperire, coiful a fost pierdut şi nimeni nu îl mai caută. Pierderea este foarte mare şi ar trebui deschisă o anchetă pentru recuperarea coifului. Distribuiţi vă rog postarea aceasta, poate va crea o reacţie care va duce la deschiderea unei anchete", a scris atunci Radu Oltean.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult