Un tramvai Bozankaya nou a luat foc în mers, la Timişoara. Cât ajunge să coste un astfel de mijloc de transport | VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Nicio persoană nu a fost rănită, iar pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul. Cauza izbucnirii acestuia urmează să fie stabilită.
Tramvaiul Bozankaya se afla pe traseu în faţa Palatului Administrativ, în apropiere de centrul oraşului Timişoara, când motorul acestuia a luat foc, iar de sub el a ieşit fum, conform News.ro. Reprezentanţii STPT au declarat că vatmanul a sesizat că tramvaiul s-a blocat pe linii şi şi-a anunţat colegii din dispecerat că urma să se retragă în depou, însă pe drum a luat foc motorul acestuia. Vatmanul a intervenit de urgenţă cu extinctorul, dar au fost chemaţi şi pompierii. Specialiştii din cadrul fabricii Bozankaya urmează să facă cercetări pentru a stabili cauza producerii incendiului. În momentul incidentului, în tramvai se aflau călători, însă nimeni nu a fost rănit. La Timişoara urmează să sosească, până la finalul acestui an, încă cinci astfel de tramvaie, conform contractului. Fiecare mijloc de transport costă 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime şi o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune. Toate costă aproape 50 de milioane de euro, din care mai bine de 80% reprezintă fonduri europene nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Regional. Restul sumei va fi acoperită de municipalitate prin credit.