Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr de 18 ani care se dădea drept preot s-a ales cu două dosare penale. Pentru ce cerea bani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un tânăr de 18 ani din Galați care se dădea drept preot s-a ales cu două dosare penale pentru înșelăciune.

Ar fi mers să vestească Boboteaza într-un cartier și ar fi încasat bani fară drept de la oameni. De altfel, pe conturile de pe rețelele sociale băiatul tot cere donații, ba pentru ridicarea unei biserici, ba pentru obiecte folosite la slujbe ori o raclă. În fața camerei de filmat, a insistat că păstorește o parohie într-o comună din Vrancea. Se pare că a mințit.

Numai creștinești nu sunt faptele lui Ionuț Chiriță - conform detaliilor din anchetă. Serios, cu mină de preot, dar și caietul studențesc ori foi scrise cu pixul în mână... i-ar fi păcălit pe mulți.

Daniel Popa, cântăreț bisericesc: „Strânge bani din donații, face parte dintr-o asociație nonprofit. Veșmintele care și le-a luat sunt din donații și din înșelăciune. Este un escroc și a înșelat o grămadă de lume. Ionut Chiriță a fost hirotonit, între ghilimele, preot de către un agent de vânzări de la pompe funebre din Curtici."

Tânarul spune că ar fi fost încadrat că preot în 2019, adică pe când avea numai 16 ani.

Citește și
accident masina
Un preot băut din Olt a accidentat mortal un copil și a încercat să modifice probele de la locul faptei

Reporter: „Ai absolvit o școală anume, un Seminar?”

Ionut Chiriță, cercetat pentru înșelăciune: „Nu. Că călugăr.”

Reporter: „Și ai dreptul să slujești în biserică?”

Ionut Chiriță, cercetat pentru înșelăciune: „Da.”

Reporter: „Unde este biserica în care slujești?”

Ionut Chiriță, cercetat pentru înșelăciune: „În comuna Ruginești, județul Vrancea.”

Primarul din Ruginești, aflat la al treilea mandat, s-a lepădat, însă, de suspect.

Ion Avram, primarul com. Ruginești, jud Vrancea: „Nu avem așa ceva, nu avem preot așa tânăr. Nu, nu. Nu știu nimic."

Săptămână trecută, locuitorii unui cartier din Galați au chemat poliția...

Nu pentru că ar fi mirosit înșelăciunea, ci mai degrabă fum de țigară. Căci așa-zisul preot luase o pauză de la vestirea Bobotezei și trăgea cu nesaț alături de alți doi tineri, într-o scară de bloc.

La audieri, suspectul nu a putut prezenta o legitimație de preot al Bisericii Ortodoxe Române. În schimb a afirmat că ar fi ajuns să-l slujească pe Domnul...pe căi europene.

Ionuț Chiriță, cercetat pentru înșelăciune: „În cadrul Patriarhiei Ortodoxe a Națiunilor, care are sediul în Paris, Franța, și în cadrul Fundației Sfântul Ioan Botezatorul, din Brașov.”

Polițiștii au stabilit că, în luna decembrie, prin intermediul unui cont deschis pe Facebook, tânărul ar fi solicitat diverse sume de bani pentru construirea unui lăcăș de cult.

Cms. șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galați: „În ambele spețe au fost întocmite dosare penale, persoana în cauza fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.”

Reporter: „Iți dai seama că oamenii te confundă cu un preot ortodox, din Biserica Ortodoxă Română. Și sunt induși în eroare.” Ionuț Chiriță, cercetat pentru înșelăciune: „Da, pentru că avem același echipament, același vesmânt...”

Când a aflat că lucrurile sunt mai serioase decât credea și că are deja două dosare penale, Ionut a mărturisit că se gândește să lepede haina preoțească.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult