Un șofer a incendiat autobuzul în care transporta 50 de elevi. Ce s-a întâmplat cu ei
Incidentul, produs în cursul dimineţii şi în care au fost implicaţi copii de aproximativ 12 ani, a avut loc pe o autostradă de la periferia de sud-est a oraşului Milano, scrie Agerpres.
Un purtător de cuvânt al serviciului de urgenţă a indicat că 23 de persoane au fost tratate la spital cu răni minore. Ziarul La Repubblica a scris că acestea aveau echimoze şi primele simptome sunt cele de inhalare de fum.
Potrivit televiziunii publice RAI, elevii au alertat prin telefon părinţii, care, la rândul lor, au sunat la poliţie, când şoferul a deviat de la traseu şi a spus că nu va lăsa nicio persoană să părăsească autobuzul.
A urmat o urmărire a poliţiei, la sfârşitul căreia autobuzul s-a răsturnat după ce a forţat un baraj rutier.
Agenţii de poliţie i-au ajutat pe elevi să iasă din autobuz, în timp ce şoferul, un italian de origine senegaleză, a ameninţat că se va sinucide. El a fost arestat după ce a stropit autobuzul cu benzină şi i-a dat foc. 'Vreau să pun capăt la tot, trebuie să oprim decesele (migranţilor) în Mediterana', a spus el, conform RAI şi altor media.
'Important este că datorită curajului de care au dat dovadă copiii (...) un eveniment care ar fi putut avea un deznodământ tragic a avut un final fericit', a afirmat comandantul poliţiei din unitatea de carabinieri, Luca De Marchis. Acesta a spus, potrivit ANSA, că şoferul autobuzului, care nu era înarmat, este acuzat de răpire şi tentativă de ucidere în masă.
Ministrul de interne Matteo Salvini a declarat că bărbatul avea cazier judiciar pentru şofat în stare de ebrietate şi agresiune sexuală şi a sugerat că era nepotrivit ca el să lucreze ca şofer pe un autobuz şcolar.