Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un sat din Franța a primit 2 milioane € de la un evreu care a trăit acolo în Al Doilea Război Mondial

Satul Chambon-sur-Lignon din sudul Franței a primit o donație de două milioane de euro de la un evreu de origine austriacă.

Erich Schwam și-a lăsat toată averea moștenire sătucului cu numai 2.500 de locuitori, care l-a ascuns pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, pe vremea când era copil, relatează Euronews.

Schwam a murit la finalul lunii decembrie, la vârsta de 90 de ani, în orașul Lyon, și nu a avut alte rude cărora să le lase banii.

„Ne-a impresionat cu adevărat. Ce este important de știut este că banii au fost munca de o viață. Nu a fost o avere care a venit pur și simplu. Asta este foarte important pentru noi”, a spus Denise Vallat, consilier al primăriei din Chambon-sur-Lignon.

Acum, autoritățile locale încearcă să reconstituie viața lui Schwam, care după război s-a mutat la Lyon pentru a studia Farmacia și unde s-a și căsătorit.

Citește și
nazist
Un fost gardian nazist, în vârstă de 93 de ani, judecat pentru uciderea a peste 5.000 de evrei

Între 1.500 și 4.000 de persoane, evrei și nu numai, s-au adăpostit în această zonă de pădure, cunoscută sub denumirea de „platou”.

„Sunt mai multe elemente, cele mai importante fiind cel geografic – zona rurală, în munți, izolat de marile orașe – și prezența protestanților, o religie care are o istorie plină de persecutare în Franța. Așadar, protestanții înțelegeau prin ce treceau evreii la finalul anilor 1930 și în 1940”, a declarat Floriane Barbier, oficial local.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult