Un cunoscut artist francez a fost ucis de un urs în Canada, în timpul unei expediții
Un artist de origine franceză, care folosea sunetele din natură pentru a compune muzică, a fost ucis joi, de un urs, în Canada. Julien Gauthier, care avea 44 de ani, a fost victima atacului unui urs care a intrat în zona în care acesta campase. Gauthier se afla în expediție cu biologul Camille Toscani. Cei doi înregistrau sunete pentru noile piese. De asemenea, perechea plănuise să călătorească din Fort Providence până la Inuvik, două orașe separate de o distanță de aproape 1.700 de kilometri, în 30 de zile, relatează The Guardian. Potrivit declarațiilor lui Toscani, ursul ar fi intrat în zona lor de campare și l-a atacat pe Gauthier, târându-l după el. Autoritățile au declarat că au primit un apel de la Toscani, după ce aceasta a reușit să localizeze un alt grup de excursioniști la scurt timp după atac. Corpul lui Gauthier a fost descoperit ziua următoare, din cauza condițiilor de vreme severă. Oficialii nu au identificat tipul de urs care a fost implicat în incident, dar se cunoaște faptul că doi urși, unul grizzly și celălalt negru, au fost uciși săptămâna trecută, această acțiune făcând parte din investigație. Animalele au fost luate pentru teste ulterioare, ca să se determine dacă au fost responsabile de atac. În ciuda numărului mare de urși din regiune, atacurile asupra oamenilor sunt rare. Un purtător de cuvânt al Resurselor Naturale din Canada a declarat că au fost patru atacuri fatale ale animalelor împotriva oamenilor în ultimii 20 de ani. În urma morții lui Julien, mai mulți cunoscuți au reacționat pe site-urile de socializare. „Opera sa a fost fidelă spiritului său curios, umil în fața vastei puteri și frumuseții naturii. În primul rând, a dorit să transmită publicului său dragostea și respectul pentru natură”, a scris Marc Feldman, membru al Orchestrei Simfonice din Londra. Gauthier a postat ultima dată, cu opt zile înainte de moartea sa și a descris timpul „intens, obositor și inspirațional”, pe care l-a petrecut în acea zonă.
Sursa: The Guardian
Dată publicare: 22-08-2019 13:06