Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un copil de cinci ani a făcut peste 4.000 de flotări. Ce cadou a primit de la un dictator

Ramzan Kadyrov, conducătorul Republicii Cecene i-a dat, drept cadou, unui copil de cinci ani un Mercedes-Benz C-Class pentru că a făcut 4.105 flotări, relatează Euronews.

Rakhim Kuriev, băiatul de cinci ani, a reuşit să facă cele peste 4.000 de flotări în două ore şi 26 de minute.

Ministrul cecen al sportului, Musa Khanarikov, susţine că acesta ar fi un nou record naţional, însă că performanţa nu a fost înregistrată în Cartea Recordului rusă datorită unor "probleme minore". Liderul republicii a precizat, însă, că băiatul va repeta performanţa în faţa unei comisii speciale.

 

Foto: Rakhim Kuriev, băiatul de cinci ani care a reușit performanța împreună cu Ramzan Kadyrov

Citește și
spionaj telefon
Pedeapsa primită de o femeie care și-a spionat soțul, umblându-i în telefon. Ce a descoperit

Potrivit părinţilor băiatului, citaţi de Euronews, băiatul în vârstă de cinci ani face sport deja de câţiva ani, sub supravegherea tatălui său.

Conducătorul Ceceniei, Ramzan Kadyrov, este cunoscut pentru relaţiile strânse pe care le are cu preşedintele rus Vladimir Putin. El este fiul unui alt fost lider cecen, asasinat în anul 2004.

Foto: Ramzan Kadyrov şi Vladimir Putin în timpul unei întâlniri din luna iunie

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult