Un bărbat din Bacău și-a reclamat fosta soție că a achitat partajul cu bani falși
Your browser doesn't support HTML5 video.
Poliţiştii au fost sesizaţi de fostul soţ al femeii care a constatat că bancnotele primite au aceeaşi serie.
"Poliţia oraşului Comăneşti a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitate, despre faptul că fosta sa soţie i-a achitat o sumă de bani, ce par a fi falşi, reprezentând partajul apartamentului proprietate comună. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că, în timp ce se afla în incinta unui birou notarial din oraşul Comăneşti cu intenţia de a finaliza contractul de partajare a unui imobil comun dobândit în timpul căsătoriei cu fostul soţ, femeia l-ar fi înşelat pe acesta dându-i suma de 5.000 de lire susceptibile a fi false, toate având aceeaşi serie", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru.
Bancnotele false au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal privind infracţiunea de înşelăciune.