Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbat condamnat la 10 ani de închisoare, după ce l-a scuipat pe altul: Dacă am virus, îl ai și tu

Un bărbat din Iowa a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a scuipat un alt bărbat, care îi ceruse să-și pună cum trebuie masca pe față.

Potrivit Business Insider, care citează Des Moines Register, Shane Wayne Michael, în vârstă de 42 de ani, este cel care a intrat într-o altercație - în noiembrie, anul trecut - după ce s-a dus la cumpărături într-un magazin.

Potrivit unei plângeri penale, Michael a fost abordat de un alt client din magazin, Mark Dinning, care i-a cerut să-și pună masca și peste nas. Cei doi bărbați au avut un schimb de cuvinte înainte de a ieși din magazin, după care au început să se bată în parcare, potrivit plângerii.

Michael l-ar fi pus pe Dinning la pământ, apoi l-a lovit peste ochi și în organele genitale. Apoi, bărbatul de 42 de ani a tușit și a scuipat intenționat în fața lui Dinning, în timp ce a țipat: ”Dacă îl am eu, atunci îl ai și tu acum”.

Victima bătăii a susținut ulterior, într-o postare pe Facebook, că atacul aproape l-a făcut să-și piardă ochiul stâng, potrivit Washington Post. Tot el a recunoscut, de asemenea, că l-a mușcat de brațul stâng pe Michael, în timp ce bărbatul îl lovea în ochi.

Citește și
masca, plaja, bronzat
VIDEO viral. Un bărbat a uitat să-și scoată masca Covid și s-a bronzat cu urme pe față

Tatăl său, Dennis Michael, a declarat pentru Iowa Capital Dispatch că sentința de 10 ani de închisoare este prea mare pentru ceea ce a făcut.

El a mai spus că fiul său are astm și că „nu-și va acoperi nasul și gura, deoarece nu poate respira”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult