Un bărbat a condus 1.200 de kilometri ca să își ucidă fratele. Momentul atacului a fost filmat. VIDEO
Galerie foto
O cameră de supraveghere a surprins momentul în care Jeffrey Roberts, în vârstă de 66 de ani, a ajuns la casa fratelui său, Scott. Acesta din urmă a deschis ușa după câteva minute, iar cei doi frați au discutat pentru câteva momente.
La un moment dat, Jeffrey scoate un pistol, deschide focul și intră cu forța în casă. Acesta a fost surprins apoi de camere când a plecat din locuință și apoi s-a întors cu un shotgun și respirând cu greutate.
Potrivit polițiștilor, Scott Roberts și soția sa, Jodi, luau cina când a ajuns Jeffrey. Scott a fost împușcat mortal, în timp ce Jodi, care a fost și ea împușcată, a reușit să scape cu viață și acum se recuperează după atac.
Bărbatul a dat apoi foc locuinței, iar pe imagini se aud alarme de incendiu.
La scurt timp au ajuns polițiștii și a urmat un schimb de focuri între ofițeri și Roberts, iar bărbatul a fost împușcat mortal. Bodycam-ul unui polițist a surprins momentul în care acesta s-a prăbușit pe treptele casei, după ce a fost lovit de gloanțe.
Sunt încă neclare motivele pentru care Jeffrey Roberts și-a împușcat fratele. Fiica lui Scott și Jodi a spus că un conflict în familie ar fi cauza.
„Fratele înstrăinat al tatălui meu a apărut la casa părinților mei, l-a ucis pe tatăl meu și a dat foc casei”, a scris Kelsey Turner.
„Mama mea este în viață pentru că tatăl meu s-a luptat cu unchiul meu și i-a spus mamei să fugă. Să știm că tatăl meu a murit ca erou ne aduce un pic de confort”, a adăugat ea.