Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Turcii cer lumii să respecte rețeta originală a donerului. Ce ingrediente ar putea dispărea din preparatul iubit de români

Your browser doesn't support HTML5 video.

Din ce în ce mai multe produse așteaptă pe listele Comisiei Europene un certificat de autenticitate. România are aprobate peste 70 de mâncăruri și băuturi, la diferite categorii.

La rând, în Registrul specialităților tradiționale garantate stă și donerul, varianta turcească a șaormei. Turcii cer lumii să respecte rețeta originală: adică să facă doner fără sosuri, brânză și condimente.

Nu e intersecție în București în care să nu găsești măcar o shaormerie. Iar cele mai multe au în meniu și doner, varianta turcească a shaormei. Câte locuri, atâtea rețete. Iată cum se prepară într-un local.

Ciprian Zgăbei: "Avem variantă și de pui, și de vită. Acesta este de pui. Se ia carnea din baimarin, unde stă ținută la cald. Sosurile care, la fel, după gust cel anatolya e mai picant, avem mediteraneanul care e o maioneză cu usturoi. O băgăm la cuptor acum, o lăsăm să se topească mozzarela și să facă o ușoară crustă".

Schimbăm locul, schimbăm si rețeta.

Citește și
Ucrainenii au intrat în Cartea Recordurilor. 120 de bucătari au pregătit cea mai mare shaorma din lume
Ucrainenii au intrat în Cartea Recordurilor. 120 de bucătari au pregătit cea mai mare shaorma din lume

Client: "Cașcaval, sosuri... Nu știu ce sosuri mi-a pus aici".

Reporter: "E prima dată când îl încercați?".

Client: "Da".

Reporter: "Față de o șaorma ce e diferit?".

Client: "Eu zic că îi dau 10".

Client: "E foarte gustos".

Reporter: "L-ați mai încercat și în altă parte?".

Client: "Shaorma, dar oricum, diferența e foarte mare".

Donerul cu care ne-am obișnuit s-ar putea schimba însă, și asta pentru că Turcia a depus la Comisia Europeană documentele pentru a certifica acest preparat ca specialitate tradițională garantată. Procedura poate dura mai bine de un an. Cu alte cuvinte, fiecare doner va trebui să respecte aceeași rețetă. În mod normal, nu are sos și brânză, iar sarea și piperul sunt singurele condimente folosite de turci.

Alin Mituța, europarlamentar în Comisia de Agricultură: "Ce încearcă să facă Turcia este să protejeze practic modalitatea de producție a acestui doner. Asta înseamnă că cei care vor să producă doner sub indicația doner vor trebui să respecte exact rețeta respectivă. Dacă nu vor respecta rețeta atunci nu vor putea să denumească produsul pe care vor să îl vândă, Doner".

Certificarea "Specialitatea tradițională garantată", oferită de Comisia Europeană, ține cont de modul în care este fabricat un anumit produs, fără a-l lega neaprat de o zonă geografică. Astfel, comisarii europeni încearcă să împiedice falsificarea și utilizarea abuzivă a unor mâncăruri și băuturi. Cei care ignoră certificările pot fi amendați de inspectorii pentru protecția consumatorilor.

Horia Constantinescu, președintele ANPC: "Nerespectarea certificărilor instră la înselătorie. Amenzile sunt date direct proporțional cu cifra de afaceri. O afacere mică poate primi 500 de lei, una mai mare, 50 de mii de lei".

România are deja peste 70 de produse protejate la nivel european. Printre acestea se numără salata cu icre de ştiucă de Tulcea, magiunul de prune de Topoloveni, salamul de Sibiu ori scrumbia de Dunăre. În curs de recunoaștere sunt salinatele de Turda și vinul de Jidvei.

La rândul lor, italienii au pe listă piadina, iar nemții Oktober fest.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult