Tradiții și obiceiuri de Crăciun. Femeile dintr-un sat din Galați poartă costume populare și cântă colinde când fac turte
Your browser doesn't support HTML5 video.
Într-un sat din județul Galați, femeile au copt sâmbătă turte speciale dedicate Nașterii Domnului. Totul se desfășoară după un ritual bine stabilit: bucătăresele se îmbracă în costume populare autentice și cântă colinde în timp ce frământă aluatul.
Femeie: „Noi umblăm să colindăm, haida leru-i ler, pe Hristos să-l lăudăm. Și-o umbla din casă-n casă, haida leru-i ler”.
În satul Odaia Manolachi, tradiția se păstrează cu strășnicie. În fiecare an, cu câteva zile înainte de Ajunul Crăciunului, femeile satului se adună să pregătească „Scutecele Domnului", niște turte specifice locului după o rețetă bătrânească pe care o respectă întocmai.
Femeie: „Dintr-un kg îmi ies 12 turte. 12 turte pentru pernă. Atât îmi ies. Noi le numim Scutecele Domnului". Facem o rugăciune înainte să începem frământatul și apoi ne apucăm de turte. Frământăm un aluat dintr-un kg de faină, un praf de sare și 6 linguri de ulei și face un aluat pe care-l frământăm foarte bine. După ce frământăm aluatul îl lăsăm 10 minute să se odihnească. Am pregătit o pernă, la noi foaia de turtă se așază pe o pernă, ca să se-ntindă, să ne iasă turta subțire. Lua mama perna cu totu și-i dădea drumu pe plită. Dacă băgam prea mulți ciocani, turta se cam ardea. Mama trebuia să aibă grijă, sau ne certa”.
Obiceiul spune că cel care prepară Scutecele Domnului trebuie să fie o persoană curată sufletește, care a mers la biserică în ziua în care le face. Femeile spun că această tradiție nu înseamnă doar prepararea unui aliment specific, ci și păstrarea unei legături strânse între comunitate și tradiție. Femeie: „Scutecele Domnului sunt foarte bune dacă sunt cu miere de albine. La 1 kg de turte folosesc 1 kg de miere de albine. Apoi folosim miezul de nucă dat la mașină, rahatul tăiat mărunt, halvaua, simplă”.
În dimineața de Ajun, femeile merg la biserică și se întorc apoi să împartă turtele și alte ofrande prin sat, în amintirea celor răposați.