Teatrul Național din Timișoara a rămas în beznă în timpul unei piese. Publicul a luminat încăperea cu telefoanele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Dar spectacolul a continuat la lumina telefoanelor mobile, ținute de oamenii din sală. Pana de curent a afectat o bună parte din oraș.
Spectacolul a început la șapte seara și, tocmai când primul act era pe cale să se sfârșească, s-a luat lumina.
Matei Chiuariu, actor: „Am făcut liniște, am vrut să vedem ce se întâmplă, toată echipa, iar ei au reacționat așa cum ne așteptam să reacționeze, aprinzându-și lanterna telefoanelor mobile și susținându-ne în continuare”.
Ion Rizea, actor: „Am întrebat publicul: Sunteți de acord să continuăm partea întâi cu ajutorul dumneavoastră? Mai aveam șapte, opt minute până la sfârșit, iar publicul a zis da, cum să nu. Am zis: Ajutați-ne cu lumini și căldura dumneavoastră”.
Toată lumea din sală și-a aprins telefoanele mobile.
Claudia Ieremia, acriță: „A fost un moment emoționant, deși nu ne dorim să se mai întâmple asta. Parcă noi eram în sală și ei erau pe scenă, nu mai eram noi pe scenă și ei în sală”.
Judit Reinhardt, regizor tehnic: „Mie mi s-a mai întâmplat dar doar pană parțială de curent, nu completă, când am avut câteva reflectoare și am putut merge mai departe fără probleme”.
Pentru Timișoara, anul 2023 este unul al culturii.
Ada Hausvater, directorul Teatrului Național din Timișoara: „Asta este cea mai importantă reacție pentru noi, dovadă că, iată, suntem cu o săptămână înainte de a începe Capitala Culturală Europeană și cred că publicul și actorii sunt alături și împreună gata, și dovedesc că această capitală este a lor”.